Eveniment: La Târgu Jiu a avut loc ”Gala Voluntariatului – ediția 2025”

2

În cea de-a doua parte a săptămânii trecute, respectiv în seara zilei de joi, 4 decembrie a.c., la Târgu Jiu a avut loc un eveniment deosebit, menit să pună în valoare și să aducă la cunoștința publicului, preocupările și activitățile de voluntariat desfășurate, în folosul comunității, de către organizațiile neguvernamentale, din județul Gorj.

Este vorba de ”Gala Voluntariatului din Târgu Jiu – 2025”, ajunsă la cea de-a patra ediție, organizată și în acest an de către Asociația pentru Democrație, Educație, Respect (ADER), asociație care, printre altele, promovează activ activitățile de voluntariat în rândul tinerilor. Evenimentul a reunit un mare număr de voluntari gorjeni membrii ai asociațiilor, fundațiilor și instituțiilor implicate activ în desfășurarea activităților specifice sprijinirii unor cauze sociale, civice, ecologice, educaționale, ș.a.
Fiecare din aceste organizații neguvernamentale desfășoară activitățile lor de voluntariat axate pe sprijinirea unor cauze comunitare, de cele mai multe ori cunoscute doar de către cei implicați și de către destinatarii acestor acțiuni, iar marele merit al organizatorului Galei la care ne referim, respectiv al Asociației pentru Democrație, Educație, Respect (ADER) este acela că a reușit să adune, în cadrul acestui eveniment, reprezentanții acestor organizații, le-a făcut cunoscute preocupările, a facilitat cunoașterea între ele și a stabiliri unor viitoare colaborări, și nu în ultimul rând a acordat premii pentru activitățile desfășurate și proiectele inițiate și implementate, de aceste organizații neguvernamentale, prin eforturile lor proprii.
Mai subliniem și faptul că evenimentul a fost, în fapt, și rezultatul celei de-a patra ediții a proiectului „Voluntar în Târgu-Jiu”, desfășurat în perioada septembrie – decembrie a.c. și care a vizat dezvoltarea unei culturi civice participative în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani., scopul principal al proiectului fiind acela de a promova participarea activă a tinerilor în viața civică, socială și culturală a municipiului Târgu-Jiu prin voluntariat, educație nonformală și implicare democratică.
Evenimentul, a fost prezentat și moderat de către doi tineri, Elena și Alex, care în deschidere i-au invitat pentru a transmite mesajele lor, pe doi dintre inimoșii reprezentanți ai asociației organizatoare, respectiv pe doamna prof. univ. dr. Aniela Bălăcescu – coordonatoare a proiectului „Voluntar în Târgu Jiu”, sufletul și motorul acestei inițiative precum și pe domnul prof. univ. dr. Ștefan Sorinel Ghimiși – președintele Asociației pentru Democrație, Educație și Respect – ADER, un susținător neobosit al comunității și al spiritului civic.
În cadrul acestei întâlniri, în cadrul a trei momente speciale, prin cei doi reprezentanți ai organizatorului, menționați anterior, au fost premiate organizațiile neguvernamentale ale căror acțiuni și rezultate au fost remarcate și apreciate. Astfel au fost acordate 35 de premii, asociaților, fundaților și instituțiilor nominalizate mai jos, cu sublinierea faptului că odată cu primirea însemnelor premiilor respectiv, fiecare reprezentant al organizației aflată în această situație, a transmis, organizatorilor și participanților, câte un scurt mesaj.
Printre asociațiile și fundațiile premiate în cadrul evenimentului și reprezentanții acestora s-au numărat: Rotary Club Târgu Jiu (Daria Ionescu Haidău); Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu (prof. univ. dr. Luminița Georgeta Popescu); Gradina Culturii, Artelor si Meșteșugarilor din Tismana (Tîlvescu Gabriela); Asociația Județeană de Baschet Gorj (Vlaicu-Popa Marius-Eremia); Asociația Educație după Școală (Floriana Tudor); Asociația Centrul Român pentru Comunicare (Spineanu Augustin); Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vladimir (Anișoara Bocai); Asociația Dăruiește Fericire (Elena Pomană); Asociația Servim Comunitatea (Andrei Nicolae Daniel); Fundația Județeană pentru Tineret Gorj (Dumitrescu Marcel Alexandru); Asociația Bolnavilor de Cancer Gorj (Rozalia-Doina Lorincz); Asociația Be Teen (Pistol Roxana Maria); Asociația Victoria International (Drăgănescu Crina); Lindenfeld-Ajungem Mari (Mărgeloiu Ecaterina); Asociația pentru Șanse Egale (Ghegheșan Corina) Asociația Uniunea Femeilor din Gorj (Simona Rădoi); Asociația Opportunity Club (Măroiu Crina-Alina); Asociația Umanitară Iunona (Sgondea Simona); DEP -Dezvoltare – Evoluție și Parteneriat (Adriana Laura Zugrăvescu); Asociația Mediu Curat Viața Sănătoasă (Adriana Laura Zugrăvescu); Association Colour Your Dreams (Vlădoiu Adela); Asociația Eco Challenge (Bogdan Ecobici); ANPCDEFP (Cucăilă Ciulică Mădălina); Organizația Națională Cercetașii României – Filiala ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu (Roxana Boltasu); Asociația Scout Society (Iulia Golea); Liga Studenților din UCB; Școala Gimnaziala Drăguțești (Ceaușescu Ana Maria); Colegiul Tehnic nr. 2 Târgu Jiu (Bazoc Codruța); Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” Tg-Jiu (Carmen Vulpe); Consiliul National al Audiovizualului (Aona Calistru) și Asociația Dorna Tismana – A.D.T. (Tomoniu Gheorghe Antonio).
De menționat faptul că desfășurarea Galei a inclus și trei momente artistice susținute de tineri interpreți, parte din ei fiind elevi ai Liceului de arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu.
În prima parte au urcat pe scenă tânăra interpretă de muzică populară Mirabela Cristina Batai, care prin vocea sa plină de sensibilitate, a reușit să aducă pe scenă căldura satului românesc și frumusețea folclorului autentic.
A urmat tânărul artist Constantin Fetica, cu un moment interpretativ magic, al unuia dintre cele mai delicate și mai expresive instrumente ale tradiției românești – naiul, care a reușit ca prin ”sensibilitatea și măiestria interpretării sale … să aducă pe scenă un univers sonor unic — plin de căldură, armonie și profunzime.”
Apoi tânăra interpretă de muzică populară Anastasia Majon care prin vocea sa proaspătă și luminoasă a reușit, ca prin interpretarea sa expresivă și sensibilă, să transmită publicului ”emoție, autenticitate și respect pentru folclorul românesc”.
Primul moment artistic al serii a fost încheiat de tânărul interpretat la țambal, Gabriel Tîlvescu, în vârstă de doar 19 ani, student la Universitatea din Craiova, secția percuție — un artist complet, un tânăr virtuoz al țambalului și un spirit creativ, care își găsește inspirația nu doar în muzică, ci și în poezie, pe care o compune cu pasiune. Cu o tehnică impecabilă și un suflet profund artistic, Gabriel reușește să îmbine tradiția cu modernitatea, poezia cu muzica, sensibilitatea cu forța interpretării.
A urmat apoi un moment artistic special oferit de Sintija Skrabe, artistă de dans contemporan și coregraf, care a studiat dansul contemporan atât în Letonia, cât și în Franța, iar călătoria ei artistică a purtat-o prin numeroase workshopuri, scene și festivaluri din întreaga Europă, în prezent fiind la studii de Master în cadrul Latvian Academy of Culture.
Cel de-al doilea moment artistic din cardul evenimentului a fost deschis de către Bertha Briana, cunoscută artistic drept RiA, o tânără artistă în plină ascensiune, o voce care deja și-a făcut simțită prezența în lumea muzicală din România, ”o interpretă care impresionează prin sinceritate, expresivitate și maturitate artistică.”
A urmat pe scenă elevul Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, Ilie Lucian Terteci care a interpretat piesa ”Vals mussette în La minor”, sub îndrumarea profesorului Constantin Bugă.
Iar apoi vocea tinerei Elisa Lăcătușu i-a încântat pe toți cei prezenți la eveniment. Elisa este elevă în clasa a VII-a la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu unde studiază deja vioara și pianul, însă în cadrul Galei Voluntariatului – 2025) a interpretat două piese de muzică ușoară, fiind vorba despre „Let It Show” și celebrul hit „Hit the Road Jack”, două melodii care îi pun în valoare vocea, expresivitatea și carisma.
După încă o sesiune de premiere a urmat cel de-al treilea moment artistic al serii, în debutul căruia tânăra interpretă de folk, Larisa Gheorghe, cu al său suflet sensibil a reușit să îmbine, armonios și duios, vocea sa ”caldă cu acordurile blânde ale chitarei, așa cum doar adevărații iubitori ai muzicii curate pot face.”
Apoi a urcat pe scenă Emilia Lăcătușu – o tânără pianistă care a reușit să cucerească jurii, profesori și public din toată țara. Emilia este elevă în clasa a XI-a A la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și are un palmares bogat, obținând numeroase premii la Olimpiadele de muzică instrumentală, secția pian clasic, dar și distincții la concursuri internaționale, fiind frecvent invitată în spectacole și emisiuni de televiziune, unde a impresionat prin talentul și rafinamentul interpretării sale.
Seara artistică a evenimentului a fost încheiată printr-un moment special, plin de sensibilitate și rafinament susținut de Pițurlea Eryk Patris – elev la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. care a încântat asistența prin interpretarea specială la nai a piesei „Time to Say Goodbye”, compusă de Francesco Sartori — o lucrare plină de emoție și profunzime.
La eveniment au participat pe lângă reprezentanții asociațiilor și fundațiilor premiate și reprezentanți ai instituțiilor publice municipale și județene, precum și alți invitați ai organizatorilor.
De remarcat faptul că evenimentul la care ne-am referit s-a desfășurat în seara zilei premergătoare Zilei Internaționale a Voluntariatului.
Ziua Internațională a Voluntarilor pentru Dezvoltare Economică și Socială, denumită frecvent, pe scurt, Ziua Internațională a Voluntariatului este o sărbătoare internațională instituită de Adunarea Generală a ONU în anul 1985, care se sărbătorește anual pe data de 5 decembrie.
Această zi este un prilej, pe de o parte de a promova și încuraja voluntariatul, iar pe de altă parte pentru recunoașterea eforturilor și contribuțiilor voluntarilor și totodată de a le mulțumi tuturor celor care se dedică actelor caritabile pentru a contribui la binele comun.
Voluntariatul înseamnă dăruire și solidaritate pentru a sprijini cauze nobile fără a aștepta, în schimb, o recompensă financiară.
Iar ”Gala Voluntariatului – 2025”, desfășurată la Târgu Jiu a reușit să aducă în atenția comunității proiectele de voluntariat derulate, să sublinieze și să pună în evidență impactul pozitiv al solidarității și al implicării civice a organizațiilor neguvernamentale din județul Gorj inițiatoare și susținătoare a acestor proiecte, fie că este vorba despre ajutorarea persoanelor vulnerabile, protecția mediului sau implicarea în proiecte educaționale.
De asemenea, apreciem că această Gală la care ne-am referit a reușit să coaguleze mai bine organizațiile neguvernamentale în inițierea, colaborarea și implementarea viitoarelor lor proiecte de voluntariat în sprijinul comunităților în care acționează, evidențiindu-se faptul că
voluntariatul este un simbol al generozității și al dorinței de a face bine celor din jur.
dr. Victor Troacă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.