7.9 C
Târgu Jiu
marți, 24 martie 2026

Excelență și inovație în medicină. Conferință importantă la Târgu Jiu

2

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește vineri, 3 aprilie 2026, conferința „Progrese în medicina modernă: de la prevenție la chirurgia avansată”, un eveniment dedicat excelenței și inovației în domeniul medical, organizat de Spitalul Medicis Medlife din Timișoara.
Evenimentul se adresează cadrelor medicale, medicilor specialiști și tuturor celor preocupați de progresul continuu al sănătății, oferind acces la informații actuale și perspective moderne din domenii precum chirurgie generală și bariatrică, ortopedie și traumatologie, urologie și neurochirurgie și obstetrică-ginecologie și medicină materno-fetală.
Conferința este creditată cu 6 credite EMC, reprezentând o oportunitate valoroasă de dezvoltare profesională continuă, anunță dr. Bogdan Niculescu, medic primar Ortopedie și Traumatologie și unul dintre speakerii evenimentului.
Conferința se desfășoară cu sprijinul Universității „Constantin Brâncuși” și al Colegiului Medicilor Gorj și reunește profesori universitari de renume din România și din spațiul european, personalități marcante ale medicinei contemporane, care vor împărtăși din experiența și expertiza lor.
„O întâlnire care aduce împreună excelența academică și practica medicală modernă – într-un cadru dedicat progresului și performanței. Vă așteptăm să fiți parte dintr-un eveniment care definește standardele medicinei de astăzi și de mâine”, au transmis organizatorii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.