Executat silit! Un bărbat din Târgu Jiu își pierde vila și terenul!

241

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj va organiza o licitație publică pentru valorificarea unor bunuri imobile aparținând unui cetățean al municipiului Târgu Jiu, în vederea recuperării unor obligații fiscale restante.

Evenimentul este programat pentru data de 22 octombrie 2025, la ora 12:00, și se va desfășura la sediul AJFP Gorj din Târgu Jiu, str. Siretului nr. 6, camera 402. Conform anunțului oficial, este vorba despre prima procedură de licitație, bunurile urmând a fi valorificate în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Bunurile imobile supuse vânzării sunt: o casă/vilă cu o suprafață totală de 92 metri pătrați, aflată într-o stare de uzură bună, situată în Târgu Jiu, strada Lotrului nr. 6, județul Gorj.
Imobilul este înregistrat în cartea funciară nr. 20947, cu număr cadastral 1826/1.
Prețul de evaluare stabilit este de 1.263.112 lei (exclusiv TVA); un teren construibil în suprafață de 1.381 metri pătrați, situat la aceeași adresă, înregistrat în aceeași carte funciară și având același număr cadastral. Terenul este evaluat la 0 lei, fără TVA.
Autoritățile fiscale invită toate persoanele care pretind un drept asupra acestor bunuri să notifice organul de executare silită înainte de data licitației.
Persoanele interesate să participe la licitație trebuie să depună, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente: oferta de cumpărare; dovada plății taxei de participare sau a constituirii unei garanții sub formă de scrisoare de garanție bancară, reprezentând 10% din prețul de pornire; împuternicire pentru persoanele reprezentate; documente de identificare, în funcție de statutul persoanei (fizică/juridică, română/străină); declarație pe propria răspundere din care să rezulte că ofertantul nu este persoană interpusa cu debitorul.
Această licitație publică vine ca urmare a neachitării obligațiilor fiscale de către contribuabil, situație în care autoritățile fiscale sunt îndreptățite să declanșeze procedura de executare silită pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.