Expoziția de artă vizuală „OPEN DOORS”, vernisată la Târgu Jiu

200

Joi, 3 iulie 2025, începând cu ora 12:00, la sala se expoziție „Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a avut loc vernisajul expoziției de artă vizuală „OPEN DOORS”, realizată de trei tinere talentate de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a vernisat joi, 3 iulie 2025, începând cu ora 12:00, expoziția de artă vizuală „OPEN DOORS”, în Sala „Florin Isuf” a instituției, expoziție ce va putea fi vizitată până la data de 17 iulie. Cele trei tinere – Ilinca Maria Paraschiv, Alexia Radu și Ana Gabriela Tudosie, eleve în clasa a XII-a la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești – și-au prezentat o parte din lucrările lor într-o expoziție care deschide noi perspective asupra creativității vizuale contemporane. Evenimentul a fost curatoriat de Ionuț Viorel Bordeiași, managerul CJCPCT Gorj, iar publicul este invitat să pătrundă într-un univers artistic original. Cele trei artiste nu sunt la prima colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. În luna octombrie 2024, ele au avut expoziția „Povestea bunicii”, curatoriată de Mioara Comănescu Plop, secretar artistic la CJCPCT Vâlcea, expoziție care a fost apreciată pentru sensibilitatea și profunzimea tematicii.
Curatorul acestei expoziții, domnul Ionuț Viorel Bordeiași, ne-a spus că: „Avem în față o expoziție cu totul specială pentru că protagonistele acestei expoziții sunt trei tinere minunate și talentate care vin din afară județului nostru, tocmai de la Ploiești, de la Colegiul de Artă «Carmen Sylva», și ne aduc o colecție de lucrări de artă plastică realizate cu mânuțele lor”. Ne-a spus că sunt prezente doar două „artiste” din trei, Alexia Radu și Ilinca Maria Paraschiv, însoțite de tatăl lui Ilinca, inginerul Alexandru Paraschiv, iar Ana Gabriela Tudosie este la Cluj-Napoca la un curs de artă plastică. A precizat faptul că ele nu sunt la prima expoziție la CJCPCT Gorj, deoarece în luna octombrie 2024, ele au avut aici expoziția „Povestea bunicii”, deci au devenit colaboratoare al acestei instituții.
Despre lucrările lor și alte detalii despre pregătirea și formarea lor ca artiste plastice ne-au vorbit chiar protagonistele expoziției. „Pentru această expoziție, am ales tema «Femeii» prin care dorim să aducem un omagiu femeilor care ne-au crescut și femeilor importante pentru noi. Aș vrea să mulțumesc profesorilor care ne-au coordonat: doamna Adriana Brăileanu și Georgiana Tudor, iar eu, prin lucrările mele, am vrut să reprezint femeile care m-au crescut și m-au educat și m-au ajutat să ajung persoana care sunt în acest moment. Am dorit, cu această ocazie, să vizualizez scopul și să încerc abordări noi, totodată studiind artiști celebri pentru gama cromatică”, a spus domnișoara Alexia Radu, apoi a punctat faptul că profesorii de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești sun foarte bine pregătiți, cu pasiune pentru artă și dragostea pentru insuflarea acesteia tuturor elevilor. Explică cu răbdare și pricepere, corectează pe loc greșelile elevilor, fără a-i critica sau sancționa cu note mici, remarcă talentul fiecăruia, lăudându-i și insistând pe progresele făcute de fiecare elev.
La rândul său, Ilinca Maria Paraschiv, a precizat că: „Eu, prin lucrările mele, am vrut să ilustrez femeile importante din viața mea cât și pe cele care m-au modelat, dar și din viața reală precum Mița Biciclista sau Agatha Christie și chiar până la o legendă a Regelui Arthur (un rege britanic legendar reprezentând idealul cavaleresc, atât în război, cât și la pace – n.a.) cu Domnița Lacului. La acest tablou a fost pentru prima oară când am lucrat în ulei, așa că a trebuit să mă inspir din artiștii clasici. Pentru mine expoziția a adus o nouă inspirație. Lucrările au venit ușor, ușor, și m-au făcut să vreau să învăț mult mai multe despre artă și cum să devin mai bună. Prin expoziția aceasta doresc ca lumea să poată să priceapă experiențele mele și să învețe cât mai mult despre personalitățile din viața reală, dar și din povești”.
Un alt prahovean, prin naștere, dar care s-a stabilit în Gorj, după 1980, profesorul dr. Gheorghe Gorun, prezent la vernisaj, nu numai ca om de cultură ci și în calitate de consilier al președintelui Consiliului Județean Gorj, a spus că: „Ploieștiul și județul Prahova sunt într-o relație foarte intensă cu județul lui Brâncuși, mai ales că aici au expus operele lor mai mulți prahoveni”. Apoi a informat tinerele fete că în localitatea sa natală, Salcia, s-a născut Adrian Kober, fiul marelui pictor gorjean Iosif Keber, care în acea perioadă picta biserica din comuna Salcia, iar anul trecut, în 2024, localnicii din Salcia au sărbătorit un veac de la nașterea lui Adrian. De altfel și la Gorj, la casa părintească, a fost sărbătorit Adrian Kober. Doi pictori care trebuie studiați și de cele două artiste plastice prahovene, precizând că: „Suntem într-un județ îndrăgit de Dumnezeu” și recomandându-le să viziteze, Casa Memorială „Iosif Keber”, acum sau cu altă ocazie, dar și câteva mănăstiri din zonă, Tismana, Lainici, Crasna, Polovragi, Horezu, etc, pentru a vedea lucruri minunate.
La final a vorbit și tatăl elevei Ilinca Maria Paraschiv, inginerul Alexandru Paraschiv, sugerându-ne să nu ne întristăm sau crispa de situația economico-financiară actuală a României, de deficitul bugetar al țării ci să descoperim că România poate fi și altfel, poate fi frumoasă, prin artă și cultură sau prin peisaje naturale mirifice. A mulțumit conducerii CJCPCT Gorj și în mod special domnului Teodor Dădălău pentru vernisarea și găzduirea acestei expoziții la Târgu Jiu, dorind ca această colaborare să dureze în timp.
Așadar, „OPEN DOORS” este mai mult decât un simplu titlu: este o invitație adresată publicului de a păși într-un spațiu artistic deschis experimentului, emoției și libertății vizuale, având ca temă „Femeia”. Lucrările expuse reflectă o diversitate de tehnici, teme și trăiri, toate ancorate în sensibilitatea unei generații care își caută vocea prin culoare și formă.
Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.