La Muzeul ,,Mercato di Traiano” din capitala Italiei, Roma, a fost inaugurată recent expoziția ,,Constantin Brâncuși. Originile infinitului”, un eveniment cultural de anvergură în cadrul dialogului artistic româno-italian, după cum a anunțat Gabriela DANCĂU, Ambasador al României în Italia.
Expoziția este curatoriată de Muzeul Național de Artă al Românei, în parteneriat cu Muzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu” și Muzeul Național de Artă din Craiova. Cu prilejul vernisării acestei expoziții, Ambasadorul României în Italia, Gabriela DANCĂU, i-a fost conferită Medalia Camerei Deputaților a Republicii Italiene, distincția fiind acordată, în numele președintelui Camerei Deputaților, de către deputatul italian Federico Mollicone, președintele Comisiei pentru Cultură din Parlamentul Italiei.
Eveniment cultural prilejuit de ,,ANUL CULTURAL România-Italia 2026”
Demersul amintit face parte din cadrul manifestărilor culturale prilejuite de ANUL CULTURAL România – Italia 2026, înscriindu-se totodată în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor gorjean Constantin Brâncuși. Demn de remarcat este faptul că ,,Mercato di Traiano” reprezintă primul muzeu de arhitectură antică din lume, iar expoziția ,,Constantin Brâncuși. Originile infinitului” va fi deschisă aici până în data de 19 iulie 2026.
Intrare gratuită la Muzeul italian pentru cetățenii români și moldoveni
La vernisajul expoziției de la Roma a fost prezent și Roberto GUALTIERI, primarul orașului italian. care a evidențiat faptul că această expoziție creează un dialog între arta clasică și modernismul brâncușian, edilul din capitala Italiei salutând inițiativa de a deschide gratuit expoziția amintită pentru cetățenii români și moldoveni, în semn de recunoaștere a contribuției acestor comunități la societatea italiană. Între capodoperele brâncușiene împrumutate Muzeului din Cetatea Eternă se numără ,,Rugăciunea”, ,,Mademoiselle Pogany”, ,,Promoteu”, ,,Tors” și ,,Scaunul” din seria Masa Tăcerii, lucrări emblematice care ilustrează evoluția artistică a lui Brâncuși și căutarea sa neîntreruptă a formei perfecte.
Marius STOCHIȚOIU






































