Muzeul Băncii Naționale a României organizează, în perioada 10 februarie – 6 mai 2026, expoziția temporară „Banii ne vorbesc – o istorie a leului de la metal la polimer”, realizată în colaborare cu R.A. Monetăria Statului și R.A. Imprimeria BNR.
Expoziția reunește peste 500 de exponate care ilustrează cele mai importante momente din istoria monedei naționale.
Vizitatorii sunt invitați să descopere etapele premergătoare înființării sistemului monetar național, începând cu primele monede emise în statele medievale românești din secolul al XIV-lea.
Parcursul expozițional aduce în prim-plan talerul-leu olandez, considerat strămoșul direct al leului, precum și demersurile lui Alexandru Ioan Cuza pentru instituirea unei monede proprii a Principatelor Unite.
Printre piesele expuse se regăsesc monede și bancnote rare, coli de tipar, clișee, machete și matrițe monetare, coli cu separații de culoare și bancnote imprimate, oferind publicului o imagine completă asupra procesului de fabricare a monedei naționale, de la prima emisiune din 1867 până în prezent.
Expoziția pune în evidență și rolul leului în marile momente ale istoriei României, subliniind modul în care moneda națională a funcționat ca vehicul politic și ideologic în afirmarea identității și independenței statului.
Totodată, sunt prezentate evoluțiile tehnologice din domeniul producerii monedelor și bancnotelor, inclusiv utilaje funcționale puse la dispoziție de Monetăria Statului, care fac parte din fluxul actual de fabricație a monedelor de circulație.
Expoziția poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate organizate de luni până vineri, la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00, pe bază de programare, prin accesarea linkului: https://muzeu.bnr.ro/2975-programeaza-o-vizita.










































