Femeie cercetată după amenințări pe rețelele de socializare

252

Un bărbat de 41 de ani, din județul Mehedinți, a sunat, duminică, la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor, după ce fosta cuscră l-ar fi amenințat, într-o postare pe Facebook, că îi va incendia mașina aflată într-un service din Motru. ,,La data de 6 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați, prin apelul 112, de un bărbat de 41 de ani, domiciliat în orașul Strehaia, județul Mehedinți, cu privire la faptul că o femeie de 37 de ani, din aceeași localitate, l-ar fi amenințat că va da foc autoturismului său, care se află într-un service, pe raza localității Roșiuța, din municipiul Motru. Apelantul a cerut sprijinul Poliției, în timp ce se afla în municipiul București, în urma faptului că a vizionat un videoclip pe o pagină de socializare a femeii de 37 de ani. Un echipaj de poliție, din cadrul Poliției Municipiului Motru s-a deplasat la service-ul indicat de apelant, ocazie cu care a fost identificat autoturismul acestuia, fără a prezenta urme de distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au constatat că femeia beneficiază de ordin de protecție împotriva apelantului, fostul său cuscru, cu care a avut conflicte anterior. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.