Femeie din Gorj, păgubită de un iubit ”virtual” din Timișoara

422

O femeie din comuna Ionești, județul Gorj, a trăit un coșmar după ce bărbatul cunoscut pe o rețea de socializare s-a transformat peste noapte din potențial partener într-un hoț periculos.

Acesta i-a sustras bunuri din locuința din Craiova, dar și autoturismul personal, deși nu deține permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 14 spre 15 august 2025, iar individul a fost reținut la scurt timp de polițiștii din Filiași și ulterior arestat pentru 30 de zile.
Cei doi s-au cunoscut online în luna iunie, iar pe 14 august au decis să se întâlnească față în față, alegând ca punct de întâlnire zona Nădlac, în județul Arad. După discuții cordiale și aparente bune intenții, bărbatul în vârstă de 46 de ani, din Timișoara, a convins-o să meargă împreună la Craiova, unde femeia deține o locuință.
Întâlnirea a luat însă o turnură dramatică chiar în prima noapte. În jurul orei 00:00, profitând de neatenția femeii care se afla în altă cameră, bărbatul a acționat: i-a sustras un laptop, două telefoane mobile, portofelul cu documente și 500 de lei în numerar, dar și cheile apartamentului și ale autoturismului. A fugit imediat de la fața locului, la volanul mașinii, fără a avea permis de conducere. În scurt timp, victima, în vârstă de 39 de ani, a alertat autoritățile.
“În noaptea de 14 spre 15 august a.c., în jurul orelor 00:00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 39 de ani, din comuna Ionești, județul Gorj, cu privire la faptul că un bărbat i-ar fi sustras atât bunuri din imobilul din Craiova cât și autoturismul proprietate personală. De îndată, polițiștii au desfășurat activități în vederea depistării bărbatului în cauză, tragerii acestuia la răspundere penală și recuperării prejudiciului. La scurt timp, bărbatul a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași, în trafic, la volanul autoturismului sustras, stabilindu-se că are 46 de ani și este din Timișoara. Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 3 Poliție Craiova, pentru audieri. Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieșit faptul că femeia l-ar fi cunoscut pe bărbatul bănuit de comiterea faptei prin intermediul unei platforme online, în luna iunie a.c., iar în ziua de 14 august a.c., s-ar fi întâlnit cu acesta în zona localității Nădlac, județul Arad, ulterior cei doi deplasându-se la locuința pe care femeia o deține în Craiova. În jurul orelor 00.00, profitând că femeia se afla în altă cameră a imobilului, bărbatul ar fi sustras un laptop, două telefoane, portofelul cu documente și 500 de lei, precum și cheile de la apartamentul și autoturismul acesteia și a părăsit zona la volanul autoturismului femeii. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis. Urmare a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de polițiști. Ulterior, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Polițiștii au recuperat autoturismul și o parte din bunuri, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.