Femeie din Motru, judecată pentru tentativă de omor

286

Femeia din Motru care și-a înjunghiat concubinul în piept, cu o săptămână înainte de Crăciun, va da acum explicații în fața instanței. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Gorj, care a analizat legalitatea trimiterii în judecată, a stabilit că procesul poate să înceapă.

Agresiunea a avut loc pe 17 decembrie 2024. „În jurul orelor 18:00, inculpata, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, l-a înjunghiat cu un cuţit pe concubinul său în zona toraco-abdominală, intercostală, producându-i o plagă penetrantă ce i-a pus în primejdie viaţa”, au reținut procurorii.
Cei doi aveau o relație de aproximativ patru ani. În acea zi, bărbatul monta gresie la intrarea în apartament, în fața ușii de acces în imobil, când între el și partenera sa a izbucnit un conflict. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a fost atacat în hol, prin surprindere. Acesta a cerut ajutorul unui vecin, care l-a dus la spital, iar angajații unității medicale din Motru au sesizat poliția.
Ajunși la locuința celor doi, polițiștii au găsit-o pe femeie plângând, vizibil afectată de cele întâmplate. Ea le-a spus că bărbatul ar fi pornit scandalul, a lovit-o și că a fost nevoită să se apere, punând mâna pe un cuțit din bucătărie. Bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din Târgu Jiu, unde a fost operat pentru a-i fi salvată viața.

I-a mințit pe polițiști
Deși inițial a spus că femeia l-a înjunghiat fără motiv, ulterior, bărbatul a dat declarații contradictorii, încercând să-și apere partenera. „A arătat a încercat să intre în locuinţă, observând că uşa este blocată pe interior cu un zăvor, fapt pentru care a forţat-o, reuşind să pătrundă în interiorul locuinţei, împrejurare în care a intrat în cuţitul pe care îl ţinea în mână inculpata, aceasta aflându-se lângă uşă. A mai arătat faptul că atunci când a intrat în locuinţă nu a lovit-o pe inculpată în niciun fel, nu a tras-o de păr şi nici nu a lovit-o cu pumnii sau cu un alt obiect, motiv pentru care nu-şi explică de ce inculpata l-a aşteptat cu cuţitul după uşă. În esenţă, persoana vătămată a declarat că exclude varianta să fi fost atacat cu cuţitul de către inculpată, declarând că a intrat involuntar în cuţit”, se arată în rechizitoriu.
Deși femeia a susținut că și-a înjunghiat concubinul pentru a se apăra, „în urma examinării medico-legale a inculpatei nu s-au evidenţiat leziuni care să confirme apărările acesteia, fapt pentru care nu se impune reţinerea vreunei cauze justificative sau a stării de provocare”.
În plus, declarațiile victimei, care spunea că plaga înjunghiată a fost accidentală, au fost contrazise de dovezile adunate în cadrul anchetei.
Femeia a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie. Aceasta are antecedente penale, fiind condamnată în trecut la o amendă penală de 6.000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.