Femeie din Motru, judecată pentru tentativă de omor. Și-a înjunghiat concubinul!

305

O femeie din municipiul Motru a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. Anul trecut, înainte de Crăciun, în urma unui conflict spontan, aceasta și-a înjunghiat partenerul. Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital şi a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii.
„În seara zilei de 17.12.2024, în jurul orei 18:00, în timp ce se aflau la locuinţa din municipiul Motru, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, folosindu-se de un cuţit, inculpata l-a înjunghiat pe concubinul său, persoana vătămată G.M., în zona toraco-abdominală, producându-i o plagă înţepată penetrantă, cu interesarea pachetului vascular intercostal, mediastinului anterior, diafragmei şi lobului stâng hepatic, împrejurare în care i-a pus în primejdie viaţa, astfel că fără intervenţia chirurgicală de urgenţă ar fi survenit decesul victimei”, susțin procurorii.
Tribunalul Gorj a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.12.2024, ulterior măsura fiind prelungită.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.