7.5 C
Târgu Jiu
luni, 2 martie 2026

Femeie lovită de soțul ei, cu o bucată de lemn în cap, pentru că nu a făcut curat în casă de 1 Martie! Bărbatul a fost reținut

10

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Bengești Ciocadia, a fost reținut, aseară, după ce a sunat la 112 și a declarat că soția lui se manifestă agresiv. Când au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit că, de fapt, tânărul a lovit-o pe femeia de 34 de ani.

„La data de 1 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 44 de ani, cu privire la faptul că soția sa se manifestă agresiv. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci care au constatat faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, pe fondul curățeniei din locuință, între apelant și concubina sa de 34 de ani, ambii domiciliați în comuna Bengești Ciocadia, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat. La fața locului a fost identificată femeia de 34 de ani, care prezenta o excoriație în zona capului, afirmând că i-ar fi fost provocată de concubinul său, prin lovirea cu un obiect din lemn. Femeia a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor s-a constatat că între aceștia au mai fost înregistrate fapte de natură penală și stări conflictuale. În continuarea cercetărilor și pe baza probatoriului administrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 44 de ani, pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Totodată, polițiștii le-au înmânat, celor doi, o cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată, întrucât aceștia au refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului și emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.