O femeie de 47 de ani, din comuna Fărcășești, a ajuns în arest, ieri, pentru încălcarea ordinului emis de instanța. Aceasta este acuzată că, la beție, și-a vizitat fostul concubin, de care nu avea voie să se apropie.
„La data de 26 august, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Fărcășești au continuat urmărirea penală faţă de o femeie de 47 de ani, din comuna Fărcășești, într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecție, iar faţă aceasta a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. Polițiștii au stabilit faptul că, în zilele de 20 și 21 august, pe fondul consumului de alcool în exces, femeia s-ar fi deplasat la domiciliul victimei, încălcând astfel ordinul de protecție emis la data de 31.07.2025, pe o perioadă de 4 luni, prin hotărâre civilă, de către Judecătoria Târgu-Jiu, prin care era obligată la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de victimă (fostul său concubin) și față de domiciliul acestuia din comuna Fărcășești”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
Inițial, femeia a fost internată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar ieri a fost dusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.










































