5 C
Târgu Jiu
luni, 16 februarie 2026

Femeie strânsă de gât de fostul iubit, în taxi

2

O femeie de 31 de ani, din Târgu-Jiu, a cerut ajutorul polițiștilor, joi. Aceasta a sunat la 112 și a declarat că fostul său concubin a strâns-o de gât și i-a furat o sumă de bani, în timp ce se aflau într-un taxi. ,,La locul sesizării s-au deplasat polițiști de ordine publică, iar în urma primelor verificări efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 19.00, în timp ce apelanta, în vârstă de 31 de ani, se deplasa cu un autoturism în regim de taxi spre locuința de domiciliu, împreună cu fostul său concubin, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, acesta ar fi profitat de neatenția sa și i-ar fi sustras 500 lei din geanta pe care o avea pe bancheta din spate. Totodată, polițiștii au mai conststat că, în urma unui conflict verbal pe motive de gelozie, tânărul ar fi strâns-o cu mâinile de gât, pe apelantă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Jiu la data de 13 iunie 2025, pentru o perioadă de nouă luni, prin aceea că s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de fosta sa concubină. ,,În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție. În urma probatoriului administrat, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea tânărului de 21 de ani, pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că între cei doi există un istoric al faptelor penale privind infracțiuni de lovire sau alte violențe și abuz de încredere, violență în familie și amenințare cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu emis împotriva tânărului de 21 de ani, la data de 9 iunie 2025. În aceeași zi, tânărul a mai săvârșit două fapte de furt din locuința comună, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și, ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. De asemenea, la data de 31 iulie 2025, femeia de 31 de ani ar fi aruncat cu lichid inflamabil, pe pereții exterior ai locuinței fostului concubin, fiind întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Totodată, la data de 27 ianuarie, femeia a fost reținută pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, după ce ar fi exercitat acte de violență asupra fostului său concubin. În urma audierilor, anchetatorii au dispus vineri măsura controlului judiciar pentru tânărul de 21 de ani.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.