Filmul despre Ecaterina Teodoroiu, oferit gratuit publicului

174

Filmul dedicat Ecaterinei Teodoroiu, „Eroina de la Jiu”, va fi pus gratuit la dispoziția publicului de către Consiliul Județean Gorj, după ce a fost lansat cu succes la Festivalul de Film Istoric „Coșna 789” și urmează să fie prezentat la numeroase alte evenimente de profil.
Tranșeul în care și-a pierdut viața Ecaterina Teodoroiu a fost identificat după șase ani de cercetări riguroase, un proiect de suflet dus la bun sfârșit, după cum anunță Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România. Totul a început acum șase ani, când, înarmat cu documente și hărți de epocă, a pornit spre Mărășești pentru a găsi tranșeul în care a murit străbunicul său pe linie maternă. Mormântul său, săpat în grabă sub tirul gloanțelor, nu a mai fost găsit după război pentru a fi reînhumat creștinește.
„Cu ajutorul unor oameni inimoși din cadrul Asociației Prospectorii Istoriei, pe culmea dealului Muncelu-Varnița, am găsit tranșeul și am putut să îi fac străbunicului meu o mică pomenire, prilej cu care ne-am dat seama că, undeva, în apropiere, la câteva zile distanță, a încetat din viață și «Eroina de la Jiu», Ecaterina Teodoroiu”, spune Sabin Cornoiu.
Acesta a fost momentul în care a luat naștere un nou proiect ambițios: identificarea tranșeului în care a căzut eroina de la Jiu, răpusă de două gloanțe de mitralieră. Au urmat șase ani de cercetări riguroase în arhive, pe teren, prin detecție, analiză de indicii și măsurători. Eforturile au dat un rezultat excepțional: identificarea tranșeului în care Ecaterina Teodoroiu și-a pierdut viața pe Dealul Secului, în zona Varnița-Muncelu.
Visul a continuat cu realizarea unui film, o compilație între trecut și prezent, menită să readucă la viață acest important episod de istorie și mândrie națională. Filmările s-au desfășurat chiar în tranșeul descoperit, implicând o echipă formată din actori, istorici, figuranți și cameramani. Cu o parte din resursele financiare asigurate printr-un proiect cofinanțat din bugetul Județului Gorj pe anul 2025, montajul a fost finalizat.
„Filmul va fi pus la dispoziție, gratuit, tuturor celor care doresc să îl folosească în activități de educație și promovare”, a anunțat Consiliul Județean Gorj.
În seara zilei de 22 august 1917, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.