„Floarea Teiului” aduce tradiția și voia bună la Negomir

233

Primăria și Consiliul Local Negomir îi invită pe toți locuitorii comunei și nu numai la o zi de sărbătoare autentic românească: „Floarea Teiului”, care va avea loc duminică, 22 iunie 2025, în satul Artanu (Izlaz Dușa).

Evenimentul promite o atmosferă de neuitat, în care tradițiile populare, muzica și dansul se împletesc armonios. Programul artistic va fi deschis de Ansamblul de fluierași și dansuri populare „Izvorașul”, urmat de un spectacol susținut de artiști îndrăgiți precum Magdalena Mustățea, Cristina Lăcătușu, Doru Mituică, Roberto Carlos, Bogdan Tauru, Rafael Cruceru și Costi Iulian.

„Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o zi de bucurie, respect pentru tradiție și comuniune locală”, a transmis primarul Tudor Oiță. Sărbătoarea „Floarea Teiului” este un prilej de mândrie locală și reconectare cu valorile autentice ale satului românesc. Participarea este liberă, iar atmosfera – garantată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.