Iată o înșiruire a unor opere dramatice: „Peer Gynt”, „Apus de soare” , „Tragedia optimistă”, „Discipolul diavolului”, „Mașina de scris”, interpretată de peste 600 de ori; „Danton”, „Coana Chirița”, „Gaițele” , „Deasupra unui cuib de cuci”, „Orfeu în infern”, „un regal, succes fără egal”; „Dulcea pasăre a tinereții”, „Oameni și șoareci”, jucată de 1400 de ori, în 20 de ani; „Năpasta”, „Idiotul”, „Moartea unui artist”, „Moștenirea”, jucată până în 1989; „Cartea lui Ioviță”. Piesa „Străini în noapte”, având ca partenere pe Emilia Popescu și Medeea Marinescu, s-a jucat pe scene mari și mici în toată România, în alte țări, și chiar pe două continente. Un record de reprezentații și de longevitate. La premirea dramei „Năpasta”, Alecsandru Finți a spus: „În seara asta a coborât Duhul Sfânt asupra ta.” Florin Piersic a interpretat rolul lui Ion. În piesa „Heidelbergul de altădată”, „marele triumf a fost creația lui Florin Piersic, Apollon al nostru”. La piesa „Orfeu în infern”, Florin Piersic și Irina Răchițeanu, aplauzele au durat cât perioada de timp a unui act. Despre piesa „Dulcea pasăre a tinereții”, regizorul Mihai Berechet notează: „Cu acești doi interpreți (Florin Piersic și Carmen Stănescu), mi-am asigurat din capul locului o distribuție la înălțime: Carmen, 1,76 și Florin 1,92.”
Filme; „Ciulinii Bărăganului”, după un roman al lui Panait Istrati, cu o producție româno-franceză; „O poveste ca-n basme”, „Aproape de soare”, „De-aș fi… Harap Alb”, film premiat la Festivalul de la Moscova; „Tunelul”, coproducție româno-sovietică; „Pintea Haiducul”, „Setea”, „Bătălia pentru Roma”, coproducție româno-germană; „Haiducii lui Șaptecai”, „Mihai Viteazul”. Cu „Ciulinii Bărăganului” a participat la Festivalul de Film de la Cannes(Franța). Un regizor francez a venit în țară să cumpere toate filmele cu „Haiducii.” Într-un film a avut ca parteneră pe Anna Szeleș, o blondă cu ochi superbi, deschisă și spirituală. Atunci i-a lovit săgeata lui Cupidon, devenindu-i soție, care i l-a dăruit pe Daniel. În căsătorie, a avut parte numai de Ane….Tatiana Iekel, actriță de excepție, mama lui Florinel, care va călca pe urmele tatălui, privind vocația pentru aceeași artă, și Anna Szeleș.
În coproducția „Columna”, scenariu scris de Titus Popovici, Florin Piersic joacă în rolul celui mai tânăr ofițer trimis de la Roma în Dacia lui Decebal, iubita lui fiind o fată de 16 ani, Sidonia Manolache. Mama Sidoniei către Florin Piersic: „Domnu’ Florin, știu că sunteți iubitul ei din film, vă rog mult, are 16 ani neimpliniți, să n-o sărutați de-adevăratelea, că poate prinde gust”. „Parașutiștii” a fost filmul pe care l-a iubit cel mai mult. Vorbește despre succesele remarcabile obținute în diferite turnee: Israel, Canada, SUA, Ungaria, Austria, Franța, Germania, la frații de peste Prut. „Tot pe drum, pe drum/Și acasă nicidecum”. Peste tot Florin Piersic reușea să fie mereu altul. Atât presa românească cât și cea străină folosesc toată gama de superlative, în aprecierile elogioase pentru reușitele sale roluri. Peste tot acapara publicul, era o revelație. Am uitat să menționăm și filmul „Pe drumul oaselor”, scenariu de Eugen Barbu. Prezent în Basarabia în 2003 pentru prima dată, având în vedere că în Chișinău, principalul bulevard poartă numele lui Ștefan, a recitat poezia „Pomenire ție, Ștefan”, de Dominic Stanca. La reacțiile afective ale publicului, a ieșit din scenă cu lacrimi în ochi. Un mare gazetar scria în „Timpul”: „Când vorbește Florin Piersic, se luminează istoria noastră, cea neintegrată”. Drumurile peste Prut se întețesc cu recitaluri și cu piesa „Străini în noapte”. I s-a acordat cetățenia moldovenească prin decretul semnat de președintele Timofti. I-a cerut președintele să-i recite poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu. Spre finalul poeziei, președintele avea ochii înlăcrimați. Ion Grasu, impresionat de poezie, după ce l-a dus la hotel pe Florin Piersic, s-a dus să-și vadă mama.”
La împlinirea vârstei de 80 de ani i-a fost acordat titlul de Artist al Poporului. A avut marea șansă să joace alături de titanul George Calboreanu, de aceea, acest genial actor face parte din „Cina cea de taină” a maeștrilor lui Florin Piersic. Avea un cult pentru maestrul Alexandru Finți, iar odată cu moartea lui „mureau multe roluri pe care le-aș fi interpretat”. „Finți m-a făcut actor”. Regizorul Ion Popescu-Gopo l-a urmărit permanent în ascensiunea sa artistică, dându-i sfaturi.
Florin Piersic este dezamăgit de ingratitudinea societății față de artiștii care au trecut triști, decepționați, „de-al lumii hotar.” După moartea soției și a fiului, Calboreanu a sfârșit ca toți titanii într-un azil de bătrâni, neglijat și părăsit de cei care o viață l-au aplaudat. Pensionarea i-a adus moartea la vârsta de 90 de ani(1896-1986). A interpretat peste 343 de roluri, culminînd cu rolul lui Ștefan cel Mare din „Apus de soare”.:
„Sunt omul care a avut printre alte multe defecte, unul fără vindecare. Mi-au plăcut femeile” -declară Florin Piersic. Întrebat câte amante a avut, răspunsul a venit imediat: „Eu am avut iubite, nu amante.” Eugen Albu i-a dedicat epigrama: „De mult de tot ce prost eram,/ Că doar de fuste mă țineam,/ Acum, când totul fac cu rost,/ Regret că nu mai pot fi prost.”
Întâlnim în această carte scurte anecdote hazlii și farse. Întâlnește în tren un fost coleg de liceu care n-a prea venit la întâlniri. Îi spune că este inginer silvic și trăiește cu familia într-o casă izolată, în pădure, fără acces la mass-media. Când îl întreabă pe Florin ce profesie are, cei din compartiment rămân stupefiați. La coborâre îi spune adevărul, că este medic și l-a urmărit permanent pe actorul Florin Piersic, felicitându-l pentru întreaga sa carieră artistică.
Într-una din zile, când era singur acasă, la București, îl sună o studentă cu numele Mihaela Muscalu și îi spune că îl iubește foarte mult. După o anumită pauză, îl sună din nou, își cere scuze și îi recită versuri din Minulescu. Florin Piersic o invită acasă, îi spune adresa și o asigură că nu îi face nimic, la care fata îi răspunde: „Păi dacă nu îmi faceți nimic, de ce să mai vin?!…” În sfârșit, spune că vine fixând și ora. Sună soneria, iar Florin Piersic, fără a se mai uita prin ochean, deschide ușa: Mihaela Muscalu era de fapt baritonul Dan Iordăchescu. Stupoare! Atunci și-a adus aminte că Dan Iordăchescu, vestit în facultate pentru imitarea vocilor de femei, iar profesorii, la examene îl puneau întotdeauna să imite voci de femei.
Aflat la o barieră să aștepte trenul, coboară din mașină și fumează o țigară. Văzându-l, mecanicul a oprit trenul, se dă jos din tren, merge la Florin, îl îmbrățișează și după câteva pupături, îi spune că și-a îndeplinit un vis al său. L-a sunat pe Maestrul Beligan să-i spună de isprava mecanicului de tren, iar acesta îi spune: „Mie să-mi dai un telefon când o să oprească un avion!”
De reținut, de asemenea, trei episoade scurte. Aflat pe drumul Gilăului, a luat în mașină o țărancă. În discuții cu marele actor pe care l-a cunoscut de îndată, această femeie simplă i-a spus: „Vai, domnu’ Florin, așa s-a făcut lumea de re(rea), că mă mir că se mai face ziuă!” În gândul lui Florin: „M-a lăsat fără cuvinte. Filosofie pură, veritabilă!”. Într-o după-amiază de Crăciun, Florin Piersic s-a dus la cimitirul Bellu, unde se odihnesc pentru vecie părinții săi, să depună o candelă și să se reculeagă la capul părinților. În spatele său, un băiețel cu „obrajii roșii” a început să-i cânte „Bună dimineața, la Moș Ajun!” La întrebarea actorului: „Cum de colinzi prin cimitir?”, copilul cu „ochi de înger” i-a spus: „Să audă și cei morți că astăzi e Craciunul și-apoi mai fac și eu niște bănișori să-mi cumpăr ciocolată și două banane, că tare îmi plac.” Actorul a început să plângă și s-a întrebat: „De ce-i atâta nedreptate pe lumea asta!?…”
Fiind în turneu în Canada, s-a petrecut o întâlnire emoțională cu un fost coleg de Institut, Herman Haimovici, dar acesta s-a retras din anul III, spre a urma Politehnica bucureșteană. A făcut parte din echipa care a construit Hidrocentrala de la Porțile de Fier. Cu toate acestea, avea și vocație de artist, recita și cânta romanțe într-o limbă română perfectă. Când, la spectacol, Florin Piersic a recitat poemul „Poporul ales”, poem cutremurător dedicat poporului evreu scris de Aurel Storin, l-a ascultat cu ochii în lacrimi.
Viața artistică îndelungată a lui Florin Piersic a presupus o muncă fără măsură: consum, nervi, încordare, cascadorie care oricând îi putea pune viața în pericol, griji, emoții cu carul. În „De-aș fi…Harap-Alb”, s-a luptat cu o ursoaică reală, dresată. Nu degeaba tatăl său i-a spus că muncește într-o zi cât alții într-o lună.
Pentru munca sa de Sisif, recunoștința unor instituții n-a întârziat să apară, afirmând că i-ar trebui încă o casă ca să-și expună diplome, premii, titluri etc. I s-au conferit titlul de Cetățean de onoare al multor orașe din țară, Steaua României în grad de Cavaler (Ion Iliescu); Steaua României în grad de Ofițer (Iohannis); Titlul de Doctor Honoris Causa Artis, de Universitatea de Vest din Timișoara. Romfilatelia a scos un timbru cu portretul lui Florin Piersic, iar Juriul Festivalului de Film din Transilvania i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate cinematografică. Un cinematograf îi poartă numele lui „Florin Piersic”. Aplauzele îndelungate i-au produs mari satisfacții și emoții.
Cel de Sus l-a înzestrat cu multe daruri: spontaneitate în tot ce face, imaginație bogată, memorie formidabilă, darul de a improviza când un partener de scenă uită o anumită replică. Este un povestitor talentat. „Eu nu sunt Creangă, spune Florin Piersic, dar sunt și o Crenguță modestă de Piersic”. Bunătatea este mai presus de toate, despre care Victor Hugo afirma că trebuie să îngenunchem în fața celui care posedă această calitate: „Cui mi-a dat o boabă din inima lui, îi întorc un sac.”
Florin Piersic a colindat prin toată lumea, dar n-ar fi fost în stare să-și părăsească țara, pe părinții lui care l-au produs, iar acum se află sub piatră. Când a plecat din țară la Paris, pentru „Ciulinii Bărăganului”, colegii credeau că își ia zborul, nu mai vine în țară. Am întîlnit în carte un memorabil enunț, pe care, citindu-l, simți un scurtcircuit, niște nobile reacții afective: „De când mă știu, dorm cu Țara la căpătâi”. Este un mare patriot.
Când eram profesor activ, la o oră de dirigenție, am dat un test elevilor aflați la finalul liceului. La o întrebare despre viața actorilor, ne-a surprins răspunsul unei eleve, în prezent, medic în Germania: „Actorul trăiește mai multe vieți”. Oare sunt ușoare asemenea repetate metamorfozări, să capeți mereu altă figură, înfățișare, o schimbare a caracterului, a comportamentului, total diferite de ale propriei persoane?!… Cu alte cuvinte, mereu să fie altul. Acest șarmant și talentat actor, un sentimental notoriu, aflat foarte aproape de vârsta nonagenară, ne-a adus bucuria în case, ne-a desfătat sufletele ani de-a rândul, ne-a ajutat să trecem mai ușor prin obstacolele impuse de viață.
Afirmația marelui actor, prezent pe micul ecran, aproape plângând, că îi este rușine să spună ce pensie are, ne-a mâhnit, ne-a indignat profund. Aceasta este răsplata trudei sale de-o viață pe altarul artei dramatice și cinematografice! După opinia noastră, niciodată nu au fost asemenea discriminări între categoriile socioprofesionale ca pe timpul guvernelor postdecembriste: „Pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă”. „În România, lingușirea și hoția sunt virtuți, iar munca și talentul, viții demne de compătimit” (I.L.Caragiale). „N-am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderență la valori ca românul” (Emil Cioran). Marele actor de compoziție, care, în prezent, se hrănește din tot ce s-a spus și s-a scris despre meritele sale artistice remarcabile, cu certitudine, va intra în istoria teatrului românesc și universal, alături de alți titani ai artei teatrale și cinematografice.
Constantin E. Ungureanu
N.B. Ion Heliade Rădulescu: ,,Urăsc tirania şi mi-e teamă de anarhie.”
