Sârboaica Marija Petrović, fostă componentă a formației CSM Târgu Jiu, s-a înțeles cu Rapid București. Handbalista, care a evoluat sub așteptări în orașul lui Brâncuși, a ajuns la o echipă cu pretenții din Liga Florilor. În vârstă de 31 de ani, Petrovic este campioană în România și Macedonia.
,,Este o jucătoare completă, cu viziune, experiență internațională și prezențe în naționala Serbiei cu care a participat la Campionatul Mondial din 2015, din Danemarca și la Campionatul European din 2016, din Suedia. În România, Marija a jucat la CSM Târgu Jiu, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Gloria Buzău”, au transmis oficialii giuleșteni.
Cătălin Pasăre









































