Polițiștii din Novaci au efectuat un control, ieri, la un depozit de lemne din Crasna. În urma verificărilor a fost descoperit material lemnos fără documente de proveniență, fiind aplicată o amendă de 10.000 de lei.
„La data de 5 noiembrie 2025, având în vedere activitățile desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci și Secției 9 Poliție Rurală Novaci, ca urmare a unui control la un depozit de material lemnos, aceștia au procedat la confiscarea cantității de aproximativ 51 mc de material lemnos, diferite esențe, în valoare de 10.300 de lei, care era deținută fără documente legale de proveniență. Totodată, societății în cauză i-a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii 171/2010, în valoare de 10.000 de lei”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.









































