Ritmată vertical de acele octaedre trunchiate cu muchiile uşor rotunjite, Coloana fără sfârșit, pare a descrie firea aflată între ulcioare țărănești şi transcendenta către nişte nopţi în şaten albastru.
Ea se iveşte celor ce se îndeletnicesc cu arta și nu numai. Romboedrele descriu ceva nou și îndeamnă la amintiri frumoase.
Asemuit cu unele monumente aztece sau cu o imensă „scară celestă’’ apărând ca o „procesiune verticală de cariatide”, ea descrie o personalitate multiplă.
Ea experimentează o anumită stare şi îndeamnă la evlavie intrând în consonanță cu viaţa religioasă a locului, căreia i se alătură ca o origine a inimii.
Acest cadru, amintind de vremi glorioase, parcă vorbeşte despre Adoraţia Magilor în cautarea lui Iisus. Eroicul e centrul abisal de unde artistul visează slava lor, așa cum ne reaminteşte un colind: „Presarăţi pe a lor morminte ale laurilor flori spre a fi mai dulce somnul fericiţilor eroi”.
Acel morar al artei visa că într-o zi colindele aici să se audă tot mai vii. Opera sa ajunge în slava pământească prin înălțarea sa cerească.
Timpul e dilatat în clepsidre prin care parcă se aude foşnetul unei muzici în spaţiu.
Prof. Victoria Sârbu
