Cristina Celea, fost judecător la Tribunalul Gorj, a fost delegată în funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Craiova.
În ultima ședință, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis „delegarea doamnei judecător Celea Cristina în funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Craiova, începând cu data de 12.02.2025, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”.
Cristina Celea este judecătoare în cadrul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal la Curtea de Apel Craiova, după ce s-a transferat de la Tribunalul Gorj acum trei ani. În 2020, aceasta a candidat pentru funcția de președinte al Tribunalului Gorj.
Cariera sa în magistratură a început înainte de 2000, iar de-a lungul timpului a activat la judecătoriile din Târgu-Cărbunești și Târgu-Jiu. Cristina Celea a lucrat un an la Tribunalul Dolj, după care a revenit în Gorj, ca judecător la Tribunal.
I.I.







































