CSM Târgu Jiu are meci în weekend cu Gilortul Târgu Cărbunești. Echipa lui Mario Găman traversează o formă bună, fiind neînvinsă de patru jocuri, în timp ce oaspeții încă trec printr-un proces de omogenizare după plecările masive din iarnă. Antrenorul trupei gazde avertizează că meciul va fi unul complicat, mai ales că se întâlnesc două echipe din același județ. Găman a îndemnat la concentrare înaintea disputei de sâmbătă.
,,Aparent, pare un meci ușor, dar nici gând de așa ceva, pentru că este un meci foarte important. Știm și noi ce înseamnă duelurile între echipele locale, unde de multe ori valoarea unei echipe nu mai coincide cu realitatea dacă nu ești concentrat, dacă nu ești motivat și dacă tratezi lucrurile banal. Eu sper ca după rezultatul obținut la Lupeni, jucătorii mei să capete mai multă încredere, pentru că, ușor-ușor, lotul și echipa încep să se omogenizeze din ce în ce mai bine și am speranța că vom obține un rezultat pozitiv, chiar dacă nu se anunță un meci ușor”, a spus Găman.
Mai mulți tineri jucători de la CSM Târgu Jiu sunt împrumutați la Gilortul tocmai pentru a se acomoda cu Liga a 3-a. Găman a declarat că așteaptă o reacție de orgoliu de la acești fotbaliști, dar are încredere că echipa din Târgu Jiu va ieși învingătoare din duel.
,,Este normal, pentru că fiecare, acolo unde este, trebuie să-și facă treaba la cel mai înalt nivel. Sunt jucători profesioniști. Ei trebuie să arate că merită să joace la Liga a 3-a, că fac față la Liga a 3-a și, atunci, vă dați seama că o să-și vândă scump pielea. Dar noi suntem pregătiți pentru acest aspecte. Lucrăm săptămâna asta pentru că e normal să fii concentrat, pentru că orice meci îl poți face greu dacă nu tratezi fiecare fază cu cea mai mare seriozitate. Și eu sper ca jucătorii mei să înțeleagă aceste lucruri, pentru că eu zic că un rezultat negativ nu și-ar avea locul acum, mai ales datorită rezultatelor pozitive pe care le-am obținut în aceste patru etape.Eu am încredere mare în lotul meu, în staff-ul meu și eu zic că sâmbătă vom face o partidă bună”, a spus antrenorul.
Singurul jucător indisponibil de la CSM este Teodor Chirițoiu. Din păcate, mijlocașul alb-albaștrilor are o fractură la coaste după accidentarea suferită în partida cu Aro Câmpulung.
,,Chirițoiu, din păcate, după RMN-ul pe care și l-a făcut alaltăieri, are o fractură de coaste și cred că pentru cel puțin o lună de zile nu-l vom avea în angrenajul lotului. În rest, toți ceilalți componenți sunt valizi pentru acest joc”, a mai spus Găman. Meciul se dispută sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul Constantina Diță din Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre







































