Găman, șocat după meciul de la Stoina: ,,Nu pot să înțeleg de unde atâta răutate”

287

CSM Târgu Jiu și-a menținut bilanțul perfect în fotbalul județean. Trupa condusă de Mario Găman a câștigat cu 6-0 la Stoina, împotriva Petrolului. În ciuda diferenței mari de scor, oaspeții au reclamat atitudinea agresivă a amfitrionilor, într-un joc cu numeroase eliminări, în care s-a intrat ,,la rupere” încă din primele minute. În contextul unui debut încrâncenat, până la conflict nu a mai fost decât un pas. Situația a degenerat în prima jumătate din actul întâi, după un fault extrem de dur asupra lui Denis Bucur. Nu au trecut nici 20 de minute și centralul partidei a arătat șase cartonașe roșii, câte trei în fiecare tabără, cu mențiunea că un oficial de la CSM și doi fotbaliști ai acestei grupări au fost eliminați, față de trei jucători de la Stoina. Egalitatea numerică a fost restabilită ceva mai târziu, când Nicholas Geană a încasat al doilea galben. Brășfăleanu și Marina fuseseră trimiși la cabine. În cele din urmă, Denis Bucur și-a luat revanșa, marcând singurul gol al reprizei în prelungiri (min. 45+7). Vizitatorii s-au descătușat în partea secundă și au punctat de alte cinci ori. Marcatori au fost Bebeto Lupuleț (min. 49 și 60), Flavius Dumbrăvean (min. 57), Fabian Bărănescu (min. 66) și Alexandru Lăpădat (min.74). A fost a 18-a victorie în campionat pentru târgujieni. Fără patru oameni de bază din sezonul trecut, accidentați sau suspendați, Mario Găman a apelat la următoarea formulă: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu, Flavius Dumbrăvean (min. 70 Mihăiță Miculicean), Robert Stancu, Lucian Marina – Dragoș Brășfăleanu, Nicholas Geană, Albert Filip (min.65 Dragoș Blaj), Marius Miruță (min.65 Eduard Trăistaru), Denis Bucur (min.70 Alexandru Lăpădat) – Bebeto Lupuleț (min75 Mihnea Tutunaru).
Antrenorul liderului a fost de-a dreptul șocat de ceea ce s-a întâmplat pe teren la revenirea în 2025. Echipa de la Stoina a fost învinsă cu 13-0 în tur, iar reprezentanții gazdelor au avut o abordare războinică pe rețelele de socializare în săptămâna premergătoare partidei. Din păcate, s-a transpus și pe gazon.
,,Din păcate, astăzi, am fost martori și am avut parte de un comportament necorespunzător al echipei gazdă. O astfel de atitudine poate strica competiția și poate afecta spiritul sportiv, iar acest tip de comportament nu doar că afectează fair-play-ul, dar poate pune în pericol și integritatea fizică a jucătorilor și nu pot să înțeleg de unde atâta răutate la un eveniment sportiv, la un simplu meci de fotbal, în care doi dintre băieții mei pur și simplu s-au apărat la loviturile adversarilor și au fost eliminați. Sunt foarte dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat astăzi la Stoina, unde am trăit și o situație inedită la un meci de fotbal, care s-a terminat în 8 jucători de ambele echipe. Din fericire, pe plan sportiv am reușit 3 puncte și o victorie categorică, prima victorie din acest an. Sper ca astfel de evenimente în anul 2025 să nu mai aibă loc pe un teren de fotbal și să primeze eleganță și fair-play-ul, numai așa ne putem schimba mentalitatea”, a declarat Găman pentru site-ul oficial al clubului. În schimb, petroliștii au văzut alt ,,film”. Deși au încasat aproape 20 de goluri în două meciuri, au găsit țap ispășitor un tușier pentru ultimul eșec și consideră că au fost provocați. Cu ce folos?
,,Astăzi am intrat pe teren cu inima deschisă, cu lecția învățată, cu dorința de a demonstra că suntem o echipă care muncește, care crește, care nu mai repetă greșelile trecutului. Dar ce am găsit pe teren? Un adversar care nu a venit doar să joace, ci să provoace. Un antrenor care a uitat că fotbalul e un sport și a făcut din el o scenă de circ. Un arbitru de tușă, pe numele lui Sandokan Albulescu, care s-a transformat în cel mai important jucător al adversarilor”, a fost o parte a mesajului de pe pagina oficială de facebook a Petrolului Stoina. Pentru CSM Târgu Jiu urmează o partidă pe teren propriu cu Minerul Mătăsari.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.