CSM Târgu Jiu trebuie să-și consolideze prestația solidă din meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea cu un nou rezultat bun în deplasarea de la Muscelul Aro Câmulung, formație care a acumulat tot 7 puncte după cele opt runde scurse din Liga 3. Meciul se dispută sâmbătă, de la ora 15.00. Antrenorul Mario Găman a declarat că trupa gorjeană trebui să mențină aceleași coordonate din meciul cu liderul seriei. Tehnicianul a mai spus că poziția celor două echipe este mincinoasă, iar adversara din weekend are un lot puternic, care se va bate pentru intrarea în play-off.
,,Venim după o partidă unde am reușit să avem o prestație solidă din toate punctele de vedere, chiar dacă rezultatul a fost de egalitate, dar eu cred că acestea sunt ingredientele pe care trebuie să mergem de acum încolo, pentru că au simțit și ei pe propria lor piele că, în momentul când faci ce trebuie și faci lucrurile așa cum ar trebui să le faci, lumea e lângă tine, a venit și suportul spectatorilor și atunci oricărei echipe care joacă pe Municipal îi va fi foarte greu să obțină un rezultat pozitiv.
Din analizele pe care le-am facut, pentru că eu cunosc foarte bine echipa din Câmpulung, linia de clasament nu corespunde cu prestația lor din anumite jocuri, pentru că este o echipă, din punctul meu de vedere, în primele cinci ale campionatului. Este o echipă care, în timp, cu siguranță zic eu, se va bate cu șanse reale la play-off, pentru că are în componență un nucleu important de jucători, fotbaliști care au evoluat la Mioveni, în Liga a doua, chiar în Liga I, și eu zic că va fi o partidă interesantă, pentru că atât noi, cât și ei, prin prestațiile din anumite meciuri, meritam mai multe puncte. Din păcate, fotbalul se joacă pe goluri, nu pe prestații, nu pe situații sau ocazii ratate și atunci noi trebuie să fim mai concentrați, exact cum am fost la meciul cu Vâlcea, cu mai puține greșeli în apărare, cu mai multă inspirație în faza de atac și atunci eu zic că rezultatul va fi de partea noastră”, a declarat Găman.
Antrenorul crede că dacă vizitatorii vor elimina greșelile copilărești și vor fi eficienți vor pleca neînvinși din județul Argeș.
,,Totul se rezumă la faptul că în momentul când ai o situație de a marca, trebuie să o fructifici. În momentul când te aperi, trebuie să nu mai faci greșeli copilărești, de copii și juniori. Eu zic că din punct de vedere fizic stăm bine. Jocul l-am pregătit așa cum trebuie pregătit, la cel mai înalt nivel. Concentrarea băieților și încrederea lor a crescut după acest joc cu Râmnicu Vâlcea, chiar dacă mulți ne dădeau victime sigure, dar trebuie să ieșim de acolo și nu poți să ieși de acolo decât cu determinare, concentrare și ambiție”.
Partida contează pentru etapa a 9-a din Seria 6. Şi celelalte formații gorjene vor evolua sâmbătă, de la ora 15.00.
Vulturii Fărcășești are meci acasă cu Unirea Bascov, iar Gilortul Târgu Cărbunești primește vizita echipei FC Păușești-Otăsău.
FOTO: Cristi Nicolae Caval
Cătălin Pasăre







































