Polițiștii au întocmit dosar penal de distrugere, după ce mai multe geamuri ale Bisericii ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” au fost sparte. Fapta a fost comisă în noaptea de miercuri spre joi. ,,La data de 22 ianuarie 2026, în jurul orei 07.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 54 de ani, din localitate, (îngrijitoare biserică) despre faptul că ar fi găsit geamurile Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena sparte. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, stabilind faptul că, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, persoane necunoscute au distrus, prin spargere cu un obiect dur, geamurile duble de pe partea dreaptă-laterală ale Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, din municipiu. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.







































