Un bărbat din Albeni a anunțat jandarmii, ieri, după ce a găsit bani în apropierea unei terase din Piață Centrală din Târgu-Jiu. Întreaga sumă a fost predată Poliției, urmând să fie efectuate verificări pentru a fi găsită persoana care i-a pierdut.
,,Joi, în Piața centrală a municipiului Târgu-Jiu, un echipaj de jandarmi a fost sesizat de un bărbat din comuna Albeni despre faptul că a găsit în zona unei terase alimentare o sumă de bani. Jandarmii au preluat suma de bani pe bază de proces-verbal și au predat banii la Poliția Târgu-Jiu.
În situații similare, găsitorul unui bun pierdut/sau al unei sume de bani, este obligat să le restituie proprietarului dacă îl cunoaște, iar în situația în care nu se cunoaște proprietarul, bunurile găsite/suma de bani, să fie predate la unitatea de poliție din localitatea unde acestea au fost găsite”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
Un alt echipaj, care asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestația cultural artistică din comuna Logrești, a fost sesizat de angajatul unei terase despre faptul că a găsit portmoneul unei persoane. În interior se afla o sumă importantă de bani.
,,Jandarmii au verificat conținutul bunului, găsind o carte de identitate, carduri bancare și o sumă de bani. Ulterior, la echipajul de jandarmi s-a prezentat o tânără care a solicitat sprijinul, menționând faptul că în apropiere pierduse un portmoneu, iar la solicitare a precizat conținutul bunului pierdut.
Colegii, au returnat portmoneul tinerei, care a mulțumit atât echipajului de jandarmerie cât și persoanei care a returnat bunul pierdut. Vă recomandăm să manifestați o atenție deosebită bunurilor personale și actelor de identitate, întrucât acestea conțin date cu caracter personal ale posesorului, iar pierderea lor generează dificultăți”, a mai precizat Alin Ivan.
L.F.







































