Gorj: O săptămână de experiențe culturale pentru copii și adulți

166

Evenimentele culturale ce se vor desfășura, în perioada 17-23 noiembrie 2025, sub egida, dar și implicarea Consiliului Județean Gorj, prin instituțiile de cultură subordonate.

17 noiembrie 2025

Festivitate proiect educațional „Blind Date cu o Carte” – la Sala MansArta, sediul Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj.
Proiectul aduce o experiență în care curiozitatea devine ghidul principal: elevii sunt invitați să aleagă o carte nu după titlu sau copertă, ci după un mesaj misterios așezat pe un plic. Este o provocare spre lectură liberă, fără prejudecăți, o inițiativă care transformă cartea într-o surpriză și lectura într-o descoperire.
Elevii vor parcurge etape precum: alegerea cărții „pe nevăzute”, lectura individuală, realizarea unei prezentări creative și participarea la finalul festiv, ce va avea loc în 17 noiembrie, la MansArta Bibliotecii.

17-23 noiembrie 2025

Cursuri de meșteșuguri tradiționale la Cula de pe malul Jiului
Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, desfășoară o serie de cursuri dedicate promovării meșteșugurilor tradiționale românești.
Înscrierile la cursurile de meșteșuguri tradiționale sunt deschise până în data de 28 noiembrie a.c., la sediul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, str. 11 iunie 1848, nr. 87.
Participarea este gratuită, cu excepția cursului de artă decorativă – 500 lei/an școlar.

Vârsta minimă pentru înscrieri: 7 ani.

Vino și tu să înveți meșteșugurile care păstrează vie identitatea românească!

Program:
▪ Luni (14:00–18:00): Țesături – Liliana Arapu; Port popular – Daniel Ciuncanu

▪ Marți (14:00–18:00): Olărit – Marian Măgureanu; Cusături – Florin Tantan

▪ Miercuri (14:00–18:00): Țesături – Mihaela Văcariu și Claudia Drăghescu; Cusături – Viorica Bordeia

▪ Joi (14:00–18:00): Artă decorativă – Alina Coconu; Arta lemnului – Daniel Preduț

▪ Vineri (14:00–18:00): Împletituri din nuiele – Gheorghe Cârje; Artă decorativă – Daciana Ungureanu; Bijuterii din mărgele – Florentina Măgureanu

17–23 noiembrie 2025

Expoziții tematice & proiectul digital „Arca Memoriei” – la sediile din Târgu Jiu ale Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj.
În toate spațiile bibliotecii pot fi vizitate expozițiile de carte dedicate scriitorilor și personalităților culturale omagiate în această perioadă, iar proiectul digital „Arca Memoriei – Ecouri din biblioteca timpului” continuă să aducă în atenția publicului personalități literare și culturale, punând în valoare patrimoniul scris prin imagini, texte și fragmente din arhiva bibliotecii.

17–23 noiembrie 2025

„Popas în lumea cunoașterii” – concurs de cultură generală la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj.
Concursul, dedicat elevilor din ciclul primar, transformă învățarea într-o aventură plină de bucurie și descoperire. Detalii despre concurs și condiții de participare se regăsesc pe site-ul bibliotecii: www.bibliotell.ro

Copiii vor păși în bibliotecă ca într-un spațiu al întrebărilor provocatoare și al jocului inteligent. Vor extrage bilețele, vor răspunde la întrebări din diverse domenii și își vor testa cunoștințele într-o atmosferă motivantă și caldă.

„Popas în lumea cunoașterii” stimulează curiozitatea, spiritul de echipă și dorința de autodepășire.

Premierea câștigătorilor va avea loc la începutul lunii decembrie, într-un eveniment festiv organizat de bibliotecă.

19 noiembrie 2025

Inaugurarea Fondului de Cercetare și Documentare al CJCPCT Gorj – ora 11.00, la Sala „Titu Rădoi”, sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj din Târgu Jiu (cu sprijinul Direcției Județene de Cultură Gorj).

Fondul, complet reorganizat și modernizat, este structurat pe trei secțiuni: Biblioteca, Arhiva fizică și Arhiva digitală și oferă un cadru modern de studiu pentru cercetători, etnologi și specialiști în domeniul culturii.

Biblioteca conține volume despre tradiții, obiceiuri, monografii, cursuri folclorice, poezie, teatru, precum și reviste-document – un instrument esențial pentru păstrarea patrimoniului cultural imaterial al județului Gorj.

19 noiembrie 2025

Vernisajul expoziției „Călătorii cromatice” – ora 12.00, la Sala „Florin Isuf”, sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj din Târgu Jiu.
Expoziția „Călătorii cromatice” propune publicului o incursiune în universul culorilor și al emoției, transpuse cu sensibilitate în compozițiile pictorului Florin Safta.

21 noiembrie 2025

Atelierele de Toamnă – Program Educație Muzeală, organizate de Consiliul Județean Gorj prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Locație: Muzeul de Istorie, Str. Geneva nr. 8, Târgu Jiu.

„Design vestimentar, între tradiție și modernitate”
Atelier de creație vestimentară și pictură: „Haina care mă definește”.
Expoziție foto: costume de epocă și porturi populare.
Program: 12.00–14.00 / 15.00–17.00

Preț bilet/2 ore: 15 lei

Relații suplimentare: 0766.314.582 (Aura Stoenescu)

Biletele pot fi cumpărate zilnic:

Luni–vineri: 7.30–16.30

Sâmbătă–duminică: 7.30–13.30

În zilele de vineri se pot cumpăra bilete doar pentru săptămâna următoare.

22 noiembrie 2025

GORJFEST pentru Copii Țicleni – ediția a V-a – ora 10:00, la Casa de Cultură a Orașului Țicleni.

GORJFEST Copiii Țicleni este o tabără de creație artistică dedicată tinerilor pasionați de artă și tradiție. Evenimentul include ateliere de creație, expoziții, demonstrații practice și momente artistice coordonate de profesori și specialiști.
Organizatori: Primăria Orașului Țicleni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Casa de Cultură Țicleni, unitățile de învățământ locale, Asociația Crescătorilor de Albine – Filiala Gorj, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.