Gorjeanul Bărăitaru, decisiv pentru Slatina

1

CSM Slatina s-a impus în runda a 16-a din liga secundă la fotbal. Formația din Olt a învins-o pe CSM Olimpia Satu Mare 3-1 (1-1), iar unul dintre golurile gazdelor a fost înscris de un gorjean. Internațional U20, fundașul Matio Bărăitaru (19 ani) i-a adus pe slătineni, pentru prima oară în avantaj, după ce echipa sa a fost condusă. Dominik Șoptirean egalase până în pauză, iar Bărăitaru a dat gol în minutul 69, după o preluare la marginea careului și un șut năprasnic la vinclu. Robert Lăpădătescu a înscris ultimul gol al confruntării.
,,O victorie muncită şi meritată. Deşi am început meciul foarte rău, am primit acel gol în primele minute, care ne-a bulversat puţin, ne-a dat peste cap tactic, însă, totuşi, din acel moment cred că a existat o singură echipă pe teren. Am dominat, am presat, am avut ocazii şi iată că am reuşit să întoarcem rezultatul, să marcăm trei goluri, mai puteam marca. Un lucru foarte important pentru mine este că, astăzi, am terminat meciul cu patru jucători under pe teren: un jucător de 18 ani, doi de 19 ani şi unul de 20 de ani, iar trei dintre ei au marcat golurile prin care am reuşit să câştigăm punctele puse în joc. Erau puncte foarte importante. Deşi, n-am avut parcursul pe care ni l-am dorit în această toamnă, iată că pe finalul sezonului de toamnă, să zic aşa, băieţii s-au concentrat şi am obţinut două victorii consecutive în campionat, sperăm să o obţinem şi pe a treia, la Dumbrăviţa. Vreau să rămânem concentraţi, pentru că ar fi extraordinar pentru noi ca înainte de sărbători să obţinem o altă victorie”, a declarat antrenorul Slatinei, Claudiu Niculescu, citat de News Flux.
Gorjeanul Mario Bărăitaru a fost format la LPS Târgu Jiu și are, în prezent, o cotă de 250 de mii de euro. S-a zvonit că Dinamo București a fost aproape, în această vară, de a obține semnătura tânărului internațional originar din orașul lui Brâncuși.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.