6.8 C
Târgu Jiu
joi, 5 martie 2026

Gorjul a sărbătorit 58 de ani de activitate ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj

2

Vineri, 27 februarie 2026, începând cu ora 11:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a sărbătorit, la Sala „Titu Rădoi” din cadrul Direcției Județene de Cultură Gorj, împlinirea a 58 de ani de activitate neîntreruptă în slujba culturii și tradițiilor gorjenești.

Instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliul Județean Gorj, Centrul are ca obiect de activitate cunoașterea, păstrarea și valorificarea tradițiilor, contribuind activ la promovarea identității locale în contextul dezvoltării culturale naționale.
De-a lungul celor aproape șase decenii, „Centrul de Creație”, așa cum este cunoscut de public, a inițiat și derulat proiecte emblematice pentru județul Gorj: festivaluri de folclor, cercetări etnografice, publicații de specialitate, expoziții, concursuri și numeroase parteneriate culturale menite să sprijine artiștii populari, creatorii și promotorii tradițiilor autentice.
În cadrul manifestării au fost premiați manageri și animatori culturali din teritoriu care s-au remarcat pe parcursul anului 2025, colaboratori din mass media, oameni de cultură și alte persoane care au avut o contribuție importantă în derularea activităților culturale.
„Astăzi sărbătorim împlinirea a 58 de ani de activitate neîntreruptă a acestei instituții despre care putem spune că de-a lungul timpului doar denumirea i s-a mai schimbat. De la Centrul de creație, purtat la fondarea sa în anul 1968, la Centrul de valorificare a Creației Populare și până la denumirea actuală de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, care are în linii mari, cam 90% tot același obiect de activitate, adică conservarea și valorificarea culturii tradiționale. Dar mai este și partea aceasta de creație artistică partea de literatură și bineînțeles tot ceea ce înseamnă partea de cultură tradițională, a tradițiilor, obiceiurile, folclorul, meșterii populari, tot ceea ce intră în această calitate” a început, discursul său, domnul dr. Ionuț Viorel Bordeiași, managerul CJCPCT Gorj.
În continuare, a spus că una dintre activitățile importante ale acestui Centru în anul 2025, a fot realizarea, în această sală, a unui Centru de Cercetare și Documentare bazat pe colecția de carte a Centrului, colecție care a fost strânsă de-a lungul zecilor de ani în cadrul festivalurilor de creație. Referindu-se la sărbătorirea de azi, domnul director a apus: „Cu mulți ani în urmă s-a luat decizia ca în fiecare an Centrul să marcheze împlinirea fiecărui an cu un moment festiv, moment în care prietenii și colaboratorii instituției, cu precădere cei care în anul care a trecut au avut o activitate deosebită, să fie prezenți aici și să fie recompensați, în mod simbolic și recunoscuți pentru meritele dumnealor”, constatând că: „În rândul celor care ne sprijină în activitatea noastră de-a lungul timpului, sunt foarte multe persoane care nu sunt angrenate instituțional sau politic, și nu au nicio obligație să facă ceva în cultură și totuși fac. Și atunci, în mod clar că astfel de oameni trebuie să fie recunoscuți și trebuie să fie recompensați, chiar simbolic, și trebuie să fie scoși în față ca exemplu. În primul rând este prima și cea mai simplă metodă de a recunoaște acest lucru și în al doilea rând de a da exemplu și de a arăta că în cultură lucrurile încă se mișcă și se mai poate face ceva.”
Domnul Subprefect Iani Gârbaciu, al cărui distins tată a fost șef al culturii gorjene în diverse perioade, a fost alături la foarte multe acțiuni pe care CJCPCT Gorj le-a întreprins anul trecut. El a oferit o „Diplomă Aniversară de Onoare” ca un gest de respect făcut de instituția pe care o reprezintă. „Se acordă Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj cu prilejul aniversării a 58 de ani de activitate ca un semn de înaltă apreciere pentru contribuția esențială adusă la păstrarea, ocrotirea și transmiterea patrimoniului cultural al acestor locuri încărcate de tradiție și istorie. De-a lungul timpului în grija și devotamentul oamenilor care au slujit cu credință cultura, cercetători activi, meșteri populari, promotori și păstrători ai valorilor autentice, Centrul a devenit o verigă vie între trecut și viitor, o punte între comunitate și artă, un spațiu în care memoria satului gorjenesc a fost adunată, înțeleasă și dusă mai departe. Această distincție onorează munca, pasiunea și responsabilitatea generațiilor care, ieri și astăzi, au înțeles un lucru fundamental. Densitatea unui neam se păstrează prin oamenii săi și prin grija față de moștenirea culturală primită de la înaintași ce trebuie transmisă nealterată, generațiilor care vin”, a fost conținutul acestui „Înscris de Onoare” al Prefecturii Gorj. A ținut să precizeze că aici, în sediul fostului Bancorex, a luat naștere „Casa Culturii Gorjene” unde a lucrat timp de 10 ani și tatăl său, renumitul om de cultură Viorel Doru Gârbaciu, trecut la cele veșnice în anul 2018, iar el, copil fiind, se juca nestingherit ca la el acasă. În încheiere a făcut un apel de suflet către oamenii de cultură ai Gorjului să ia atitudine față de degradarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu. „Pentru că în sală sunt foarte mulți oameni de cultură, oameni importanți care înțeleg ce avem noi mai de preț aici în Târgu Jiu, Ansamblul Monumental «Calea Eroilor», iar Coloana fără Sfârșit are nevoie urgentă de remetalizare, vă rog din suflet să aveți poziții publice, să fiți mai vocali, pentru că vorbim de cea mai de preț moștenire pe care comunitatea noastră o are și este păcat mare să ne trezim că din amatorism sau nu știu din ce alte cauze, ea este afectată, poate pe alocuri, iremediabil.”
La final, domnul Ionuț Viorel Bordeiași i-a înmânat trilogia dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, formată din albumele: „Brâncuși, calea spre lumină – între pământ și absolut”, „Gorj, acasă la Brâncuși” și „Meșteri și creatori populari di Gorjul lui Brâncuși”, prezentate în română, franceză și engleză, de o înalță ținută grafică și informativă, după care s-a ținut un moment de reculegere „în memoria tuturor managerilor CJCPCT Gorj sau a celor care au lucrat și și-au pus viața și priceperea în slujba culturii gorjene”.
Activitatea a continuat cu acordarea unor insemne de recunoștință constând în Diplome de Excelență și din motive obiective, primii au fost reprezentanții mass media. Înainte de înmânarea diplomelor, domnul dr. Ionuț Viorel Bordeiași a făcut următoarea precizare: „În anul 2025 am reușit un lucru extraordinar și anume să perfectăm o colaborare extrem de importantă pentru activitatea noastră, cu presa. Am inițiat, încă de la începutul anului trecut, ideea de «Conferință de presă» și m- am bucurat încă de la început de prezența substanțială a prietenilor noștri care lucrează în presă și care, fiecare cum a putut, în fiecare lună, a ajuns și a luat act de activitate a noastră, a cerut explicațiile necesare și vreau să le mulțumesc pentru acest lucru și mai ales pentru că tot ceea ce facem bun și frumos, domniile lor, fără niciun fel de cost sau de obligație, ne-au promovat în social media. Contăm pe mai departe pe această colaborare, pe acest sprijin de a ne ajuta să promovăm lucrurile frumoase care se întâmplă în județul nostru.”
Rând pe rând au primit aceste „Înscrisuri de onoare” următorii reprezentanți ai presei: Ion Cilica Deaconu, director la Universul și Universul Olteniei, Florentina Olaru, jurnalist la Pandurul și Jurnalul Olteniei, Florin Gurgui și Marinel Tudorescu de la TV Sud, Gigi Bușe de la Gorjeanul, Universul și Universul Olteniei, Izabela Molnar de la Gorjeanul, Petre Alin Ion de la Gorj Online și Radio Accent, Oana Popescu de la AGERPRES și Adevărul, Luis Ionuț Popa, de la Cult-ura și Accent Tv, Diana Țigu de la Gorj Tv, Bogdan Turdaș, Mugurel Petrescu de la Gorjeanul, Andrei Giurcău de la G News Media și Cult-ura și Vasile Gogonea, de la Gorjeanul. Un alt jurnalist, Dorin Dumitru Brozbă, realizatorul unui film documentar despre Brâncuși, a fost onorat cu o Diplomă de Excelență. Majoritatea acestora, la primirea diplomei au spus câte ceva. Au adresat mulțumiri și urări de bine acestei instituții sau au venit cu diferite propuneri. Spre exemplu, Ion Cilica Deaconu, director la Universul și Universul Olteniei a făcut următoarea propunere: „În ceea ce privește păstrarea tradiției noastre milenare sunt multe clădiri în județul Gorj care sunt în administrarea primăriilor și care în momentul de față sunt în ruină. Ele au o vechime de peste 200 de ani, iar primăriile în loc să le reabiliteze, fac proiecte pe fonduri europene și le dărâmă. Odată cu dărâmarea lor se dărâmă și identitatea noastră națională. Sugerez ca să facem demersuri ca aceste primării, cu fonduri europene sau cu fonduri de la bugetul de stat, să le reabiliteze și să le transforme în ateliere de meșteșuguri țărănești, astfel încât tradițiile noastre românești să se păstreze și duse mai departe de generațiile viitoare.” Domnul Vasile Gogonea a propus introducerea „Mocăniței” și la noi, ca în alte părți ale țării, care circula pe vremuri de la Târgu Jiu la Tismana, iar pe noul proiect să treacă și pe la Hobița.
La rândul său și managerul instituției a avut de făcut o propunere: „Aș dori ca la evenimentele pe care le organizăm să apară și siglele partenerilor media și anumite trusturi de presă. După cum știți bugetul nostru și posibilitățile financiare sunt limitate, iar anul trecut au fost chiar restricții din punctul acesta de vedere. Noi suntem extrem de recunoscători când ne-ați ajutat și ne-ați promovat evenimentele. Putem să facem și noi acest lucru, adică să promovăm și noi siglele, imaginile trusturilor de presă care ne sunt alături, dar legal. Pentru aceasta putem să facem un contract de colaborare ca și noi să fim în legalitate atunci când le punem și le promovăm pe afișele noastre și dumneavoastră să știți că oricând avem cât un eveniment apare și sigla dumneavoastră acolo. La următoarea conferință de presă o să gândim o formulă de contract de parteneriat în acest sens și dacă doriți, cu mare drag, noi putem să punem pe afiș, fără niciun fel de problemă, la parteneri media, siglele instituțiilor dumneavoastră.”
A venit rândul corifeilor culturii gorjene: Nicolae Dragoș (87 de ani), poet, scriitor și jurnalist de la Glogova, Daniel Popescu, fost director al Casei de Cultură a Municipiului Motru, Petre Păsărescu, directorul Căminului Cultural al comunei Dragotești, din anul 1990, Constantin Dîrvăreanu, fost director al Casei de Cultură a orașului Novaci, Gheorghe Ciuncanu (78 de ani), meșter popular și tezaur uman viu.
Au urmat apoi directorii de așezăminte culturale: Roxana Calotescu, bibliotecar și director al Casei de Cultură „Tudor Arghezi” din orașul Târgu Cărbunești, Cristinel Popescu, director al Casei de Cultură din orașul Turceni și Florin Tantan, director al Casei de Cultură din orașul Tismana, dar în organigrama Primăriei este referent cultural.
Două asociații naționale cu filiale la Gorj, ANCMRR și ANCERM Gorj au primit și ele câte un insemn de onoare prin președinții lor: col. (r.) Emanuel Bărbulescu, respectiv col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, pentru buna colaborare cu CJCPCT Gorj.
Nu a fost uitat nici președintele unei asociații județene, profesorul univ. dr. Victor Troacă, președintele Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” și director al revistei „SPICON”.
La categoria colaboratorilor, au fost recompensați următorii: Prof. univ. Mircea Tutunaru din Motru, director fondator al revistei „Ad-Mutrium”, Prof. dr. Zenovie Cârlugea, redactorul-șef al revistei de cultură „Portal Măiastra”, prof. univ. dr. Ion Popescu-Brădiceni realizatorul revistei „Miracol de Brădiceni”, prof. și grafician Grigore Haidău și profesor Dan Pupăză (pensionari), realizatorii albumului „Batista dragostei, cusută cu fire de dor neștiutor”, primul album din țară despre batistă. Un alt profesor căruia i s-a atribuit înscrisul de onoare a fost Laurențiu Popescu, profesorul de muzică de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, coordonatorul și dirijorul corului „Adastra”, singurul cor de profil liceal din Gorj, în afara celui de la Liceul de Arte din Târgu Jiu.
Nu a fost uitat nici Cenaclul Hohote din Târgu Jiu, condus de către domnul ing. Mihai Lungescu, partener al Centrului la desfășurarea ediției a XXXIII-a a Festivalului Internațional de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu” desfășurat în perioada 24 – 26 octombrie 2025.
La final, lăsat în mod intenționat, a fost prof.univ.dr. Ion Mocioi, unul dintre marii oameni de cultură ai Gorjului. Înainte de a-i da cuvântul domnului Mocioi, managerul instituției a făcut următoarea destăinuire: „Vă spun că rareori se întâmplă să-l chem, că n-apuc să mă gândesc că vreau să-l sun pe domnul Mocioi, să ne întâlnim, să vorbim, că domnul Mocioi bate la ușă și vine pe la mine tot timpul cu propuneri, cu idei de care încerc, pe cât posibil, să țin cont. Eu le-aș vrea pe toate, dar nu toate depind de mie. Domnia sa știe că îmbrățișez cu drag ideile dânsului și încercăm să le punem în ordine. Despre restul nu putem decât să luăm poziție și să facem lobii. Și asta ține tot de activitatea noastră, până la urmă”. Domnul Ion Mocioi a spus cu amărăciune:
„Gorjul are minunați oameni de cultură, dar suntem într-o criză culturală. Nu numai noi, ci toată țara. Vedeam aseară la televizor că au dispărut din țară foarte multe biblioteci. Foarte rău. Primăriile au scos din schemă posturile obligatorii de bibliotecari. Așa s-a întâmplat la multe localități și cu directorii de cămine culturale sau Case de Cultură. La Târgu Jiu ar trebui să fie obligatoriu un director de Casă de Cultură. Dar nici Casă de Cultură nu mai este. Multe din acțiunile lor le-au preluat instituțiile de cultură de nivel județean. Felicitări pentru cei de la județ pentru că au făcut să nu se vadă lipsa de care vorbeam. Criza asta se va menține mult timp și mai ales, ea va avea urmări foarte grele”.
Înainte de încheierea activității, epigramistul Nicolae Dragoș, membru al Cenaclului Hohote din Târgu Jiu a spus trei epigrame. O redau pe ultima: „Sfat” „Pentru ce știu, dubii nu încap/ și nu-ți spun vorba jucăușă/ Să-i prețuiești pe cei ce bat la ușă/ Dar nu și când te bat la cap.”, cu referire la domnul Ion Mocioi (85 de ani).
În încheiere, managerul instituției a mulțumit echipei pe care o conduce fără de care Centrul nu ar fi putut să aibă rezultate așa de bune: „Instituția aceasta n-ar putea să meargă înainte chiar dacă sunt eu locomotivă. Locomotiva de una singură nu e tren. Ca să fie tren trebuie și vagoane. Colegii mei știu cât îmi doresc să urcăm de sus și le mulțumesc din suflet că mă susțin”. Dar a mulțumit și colaboratorilor: „Noi vă suntem recunoscători și vă mulțumim tuturor pentru frumoasa și fructuoasa colaborare, pe care trebuie să o continuăm an de an.”
Evenimentul reprezintă un prilej de apreciere față de toți cei care au contribuit la păstrarea și promovarea valorilor tradiționale ale Gorjului.
Gigi BUȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.