Numărul pensionarilor care beneficiază de indemnizație socială a ajuns, în aprilie 2025, la 914.741 de persoane, înregistrând o creștere de 7.129 față de luna precedentă, potrivit datelor oficiale furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 828.358 provin din sistemul public de pensii, iar 86.383 sunt foști membri ai cooperativelor agricole de producție (CAP) și ai întreprinderilor agricole de stat (IAS).
Indemnizația socială medie plătită pensionarilor din sistemul public a fost de 531 de lei. Cele mai ridicate valori au fost consemnate în județele Maramureș (619 lei), Hunedoara (599 lei), Bistrița-Năsăud (592 lei), Cluj (589 lei) și Prahova (589 lei). Capitala se află pe primul loc în ceea ce privește numărul beneficiarilor, cu 38.606 persoane, urmată de Suceava (34.794), Iași (30.930), Dolj (29.842) și Prahova (27.430), conform Agerpres.
În ceea ce privește pensionarii proveniți din agricultură, indemnizația socială medie a fost de 341 de lei. Cele mai mari sume s-au înregistrat în Ilfov (480 lei), Gorj (442 lei), Hunedoara (423 lei) și Sectorul 2 al Capitalei (450 lei). Județul Iași conduce clasamentul beneficiarilor din această categorie, cu 5.985 de persoane, urmat de Botoșani (5.594), Dolj (5.364), Olt (4.894) și Teleorman (4.874).
Indemnizația socială, reglementată prin Legea nr. 196/2009, este destinată pensionarilor ale căror venituri totale din pensii și alte indemnizații sunt mai mici de 1.281 de lei lunar. Aceasta reprezintă un sprijin financiar acordat din bugetul de stat pentru a garanta un venit minim.
I.M.