Gorjul, reprezentat la Palatul Parlamentului, în cadrul proiectului „România în construcție”

292

Astăzi, la Palatul Parlamentului – Sala Drepturile Omului, în cadrul proiectului „România în construcție” inițiat de Asociația „România ești TU”, au avut loc discuții aprinse despre educația anului 2025, despre problemele școlii românești, despre digitalizarea învățământului, despre profesorul viitorului etc..

Invitată fiind la dezbateri, prof. Elena Basarabă din Novaci, județul Gorj, în intervențiile sale a abordat probleme majore ale educației din România zilelor noastre.

Aceasta a vorbit despre urmările aplicării recentei legi care a adus schimbări majore in viața elevilor, a profesorilor și părinților, despre rolul esențial al școlii în ceea ce privește viitorul satului românesc, dar și despre provocările și oportunitățile pe care le aduce procesul de digitalizare în școli, despre importanța voluntariatului în educația pentru mediu, despre rolul școlii și al activităților organizate în afara scolii, în formarea valorilor și caracterului elevilor.

Un accent aparte l-a pus, în discuțiile sale, pe importanța asigurării unui echilibru între liceele teoretice și cele tehnologice, pe programul încărcat al elevilor, pe importanța pe care o au în dezvoltarea personală a elevilor disciplinele muzică, desen, educație fizică, neglijate prin angajări ale unor profesori cu alte specializări.

Alături de prof. Basarabă, s-a aflat Mărioara Băbu – Tezaur Uman Viu și deținătoare de punct gastronomic local, care a prezentat o inițiativă inedită: organizarea unor cursuri prin care tinerii să se formeze în arta bucătăriei tradiționale românești.

Aceste cursuri vor face parte dintr-un parteneriat public privat care se va desfășura în cadrul viitorului Centru de Creație din Novaci.

Evenimentul a avut loc în cadrul Conferinței Naționale „ROMÂNIA ÎN CONSTRUCȚIE”: Educația – poduri între generații, organizată de Platforma „România Ești TU”. Au participat profesori, elevi, antreprenori și membri ai societății civile, într-un dialog menit să pună în valoare legătura dintre trecut și viitor prin educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.