3.4 C
Târgu Jiu
vineri, 20 martie 2026

Gorjul, sub presiune. Primarii critică ordinul prefectului. ,,Cum să dau afară oameni tineri, cu familii?”

33

Primăriile din județul Gorj au primit, la începutul acestei săptămâni, ordinul oficial prin care se stabilește numărul maxim de angajați pe care îl pot avea în aparatul de specialitate. Documentul, transmis de Prefectura Gorj, obligă administrațiile locale să își reorganizeze structura de personal, ca parte a măsurilor prevăzute de legislația privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit Ordinului Prefectului nr. 92, autoritățile locale trebuie să reducă numărul de posturi cu până la 30%. Fiecare primărie din județ are stabilit un plafon maxim de posturi, conform anexelor ordinului. Ca și exemple enumerăm: municipiul Motru – 140 de angajați, Târgu Jiu – 466 de posturi, Rovinari – 96, Bumbești-Jiu – 74, Turceni – 65. Primăriile și Consiliul Județean au la dispoziție 30 de zile pentru a adopta hotărârile prin care să aplice noile limite și să reorganizeze aparatele administrative.
Conform estimărilor, cei mai mulți salariați trebuie să plece din Primăria Târgu Jiu – 155 de posturi – și din Primăria Motru – 46 de posturi. Alte reduceri importante vizează: Primăria Rovinari – 30 de angajați; Primăria Turceni – 19 posturi; Primăria Tismana – 18 posturi; Primăria Bumbești-Jiu – 22 posturi; Primăria Novaci – 14 posturi; Primăria Țicleni – 14 posturi; Primăria Târgu Cărbunești – 20 posturi. În total, din structura de specialitate a primăriilor din Gorj ar trebui să plece peste 700 de angajați.

Reacțiile primarilor din județ
Primarul comunei Bumbești-Pițic, Irina Cojocaru, a declarat că „noi suntem în total 25 de oameni, iar conform ordinului ar trebui să disponibilizez cinci persoane”.
La Bengești-Ciocadia, situația este diferită: aici nu vor fi disponibilizări. Surse din administrația locală susțin că ar trebui chiar să fie angajat personal suplimentar la Compartimentul de Fonduri Europene. În prezent, primăria are 23 de angajați, inclusiv asistenți sociali, comunitari și bibliotecară.

Leuștean a primit vestea din concediu
Primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, aflat în concediu, a precizat că va clarifica situația săptămâna viitoare.
Din cele 57 de posturi existente, 14 vor fi eliminate. Vor fi afectate compartimentele de fonduri europene, cadastru, contabilitate și situații de urgență.
La Bumbești-Jiu, primarul Constantin Bobaru susține că nu trebuie să dea oameni afară, deoarece există un deficit de personal și 21 de posturi vacante. „Potrivit listei Prefecturii Gorj trebuie să renunțăm la 22 de funcții, dar vom analiza situația și vom întocmi o hotărâre care va fi supusă în ședința Consiliului Local”, a precizat edilul.
Primarul comunei Logrești, Adela Țană, a declarat că „avem trei persoane care trebuie să plece, în total suntem 17. Așteptăm să ne cheme la Prefectură pentru discuții, deoarece avem în același timp trei posturi vacante. Oamenii sunt supărați, sunt tineri, cu copii și rate la bănci. Fiecare are nevoie de un loc de muncă. Cum să dau afară oameni tineri, cu familii?”.
Primarul comunei Ciuperceni, Claudiu Matei Dragotă, a explicat că „noi trebuie să renunțăm la doi oameni, suntem 12 și trebuie să rămânem 10. Activitatea a fost oricum subdimensionată și cred că renunțarea la doi oameni nu ne va afecta. Nu am stabilit încă din ce compartimente vor pleca”.
În comuna Glogova, primarul Gheorghe Alpredi a afirmat că „noi suntem 14 și trebuie să rămânem 10.
Practic trebuie să dăm doi oameni afară deoarece restul posturilor sunt vacante. Nu știu dacă vom putea fi salvați de disponibilizări”.
Izabella Molnar

Reducerea posturilor afectează structura administrativă a județului Gorj și pune primarii într-o poziție dificilă, fiind nevoiți să aleagă care dintre angajați să plece, chiar în contextul în care multe primării funcționează deja cu personal subdimensionat. Disponibilizările vor influența atât serviciile administrative, cât și viața personală a angajaților, unii dintre ei având responsabilități familiale și credite bancare.
Prefectura Gorj a transmis că măsura este necesară pentru a crește eficiența și sustenabilitatea financiară a administrațiilor locale, iar termenul-limită pentru implementare este 1 iulie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.