Grevă japoneză în școlile din Gorj

169

Cadrele didactice din județul Gorj au fost ieri în grevă japoneză, acțiune de protest organizată de sindicatele din educație la nivel național. Protestul a avut loc pe parcursul întregii zile de lucru, fără a afecta desfășurarea cursurilor.
Simona Urluescu, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu, a precizat că profesorii și-au desfășurat activitatea normal, au susținut orele conform programei și au încheiat situațiile școlare. În semn de protest, sindicaliștii au purtat ecusoane sau insigne speciale, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile de austeritate propuse de Guvern, care ar putea avea un impact negativ asupra veniturilor din sistem.
La nivel național, protestul a vizat toate nivelurile educaționale: școli, licee, universități și instituții de cercetare.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că nu există, în prezent, intenția de a reduce salariile profesorilor sau de a face disponibilizări în sistemul de învățământ și cercetare. El a admis că o parte dintre revendicările sindicatelor sunt justificate, dar a atras atenția că în spațiul public circulă și informații inexacte.
Referindu-se la discuțiile privind timpul de lucru al cadrelor didactice, ministrul a subliniat: „Nimeni nu a vorbit de 8 ore în unitatea de învăţământ, am vorbit de 8 ore pentru educaţie, dacă eşti plătit 8 ore. Poţi să lucrezi pentru educaţie de acasă, de la bibliotecă. Trebuie să fii dedicat celor 8 ore pentru care eşti plătit. Un ministru nu poate spune altceva. Este atât ilegal, cât şi imoral”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.