-0.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 21 februarie 2026

Grupuri folclorice din întreg județul vin mâine la Târgu Jiu, la Sărbătoarea Iei

340

Mâine, 24 iunie 2025, Parcul Central din Târgu Jiu se va transforma într-o scenă a tradițiilor autentice, odată cu organizarea unui amplu eveniment dedicat Zilei Internaționale a Iei, sub genericul „Cămașa cu altiță – Identități gorjenești”.

Manifestarea este organizată de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Primăria Municipiului Târgu Jiu.

Începând cu ora 09:00, la Cula și Foișorul din Parcul Central, publicul este invitat să admire frumusețea portului popular românesc în cadrul concursului dedicat iei tradiționale și să se bucure de o serie de expoziții de artă populară, dar și de spectacole susținute de cursanții școlii de arte din numeroase localități gorjene.

Folclorul prinde viață prin vocile și pașii tinerilor din:

  • Anișoasa, Bălești, Bolboși, Crasna, Crușet, Novaci, Târgu-Cărbunești, Tismana – în cadrul grupurilor vocale folclorice;
  • Runcu, Negomir, Polovragi, Stejari, Țicleni, Văgiulești – prin formații de dans popular;
  • Iar din Polovragi, vor răsuna fluierile instrumentiștilor ce duc mai departe muzica tradițională.

Expozițiile din cadrul evenimentului vor aduce în prim-plan artă decorativă, ceramică, icoane, cusături, țesături, împletituri din nuiele și artă a lemnului – meșteșuguri care definesc spiritul rural gorjenesc.

„Folclorul trăiește prin glasul și pașii tinerilor care îl iubesc!” – este mesajul care însoțește această ediție a sărbătorii iei, îndemnându-i pe toți cei prezenți să poarte ia cu mândrie și să fie parte a unei lecții vii de identitate și continuitate culturală.

Intrarea este liberă, iar atmosfera promite să fie una de neuitat – cu cântec, joc, port popular și emoție românească autentică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.