Hală de reparații locomotive la Turceni. Angajări!

193

DB Cargo România, subsidiară a celui mai mare operator feroviar de marfă din Europa, anunță deschiderea unei hale moderne de întreținere și reparații locomotive în localitatea gorjeană Turceni.
„Noua unitate are o capacitate de 4 locomotive, este echipată cu echipamente pentru reparații planificate şi reprezintă o investiție strategică menită să crească eficiența transportului feroviar și să aducă în regiune noi locuri de muncă”, potrivit Monitorului de Turceni.
Deschiderea halei este însoțită de o campanie activă de recrutare, compania căutând specialiști calificați în domeniul tehnic, dornici să facă parte dintr-o echipă profesionistă și dedicată. Printre posturile disponibile se numără cele de lăcătuș (mecanică, termică, pneumatică), electrician întreținere și reparații, electromecanic și vopsitor.
Hala din Turceni va deveni un punct-cheie în rețeaua națională de întreținere a locomotivelor și va susține activitatea DB Cargo în sectorul transportului feroviar de marfă.
Cei interesați de o carieră în cadrul companiei pot trimite CV-ul la adresa de e-mail jobs.ro@deutschebahn.com, menționând postul vizat, sau pot accesa secțiunea „Cariere” de pe site-ul oficial DB Cargo România.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.