Hoaţa care a sustras bijuteriile soţiei lui Dian Popescu, condamnată cu suspendare

1217

Magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti au condamnat-o la opt luni de închisoare cu suspendare pe Camelia Radu, femeia care a sustras, în urmă cu câteva luni, bijuteriile în valoare de 12.000 de lei, aparţinând Adrianei Popescu. Soţia liberalului Dian Popescu i-a solicitat inculpatei aproape 8000 de lei, despăgubiri materiale pentru fapta comisă. Sentinţa poate fi atacată cu recurs.

Fapta s-a petrecut în perioada 1 mai-10 iulie, la Ţicleni, în hotelul în care locuiesc familiile celor doi fraţi, Dian şi Gabriel Popescu. Cum ambii, în vara acestui an, au fost reţinuţi, în dosarul “Pavel”, Camelia Radu, o apropiată a soţiei liberalului şef a profitat de bulversarea care a însoţit reţinerea şi a pătruns în apartamentul ocupat de familia lui Dian Popescu, în incinta Hotelului Sara, sustrăgându-i soţiei acestuia bijuteriile în valoare de 12.000 de lei. Camelia Radu, în vârstă de 36 de ani din Ţicleni, a profitat că avea acces în apartament, a luat bijuteriile şi le-a băgat, contra cost, la mai multe case de amanet. Adriana Popescu a sesizat în cele din urmă dispariţia bijuteriilor şi a anunţat poliţia. La scurt timp, Camelia Radu, apropiata victimei, a fost prinsă şi reţinută pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar în data de 12 iulie, a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, împotriva sa fiind dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Camelia Radu a fost trimisă apoi în judecată pentru furt, dosarul înregistrat pe rolul instanţei pe 28 august fiind judecat la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Condamnată în două termene
În numai două termene, mai precis la cel din 16 octombrie, Camelia Radu a fost condamnată pentru furt, la opt luni de închisoare cu suspendare. Cum prejudiciul a fost recuperat doar în proporţie de 50%, Adriana Popescu s-a constituit parte civilă solicitând daune morale inculpatei în valoare de 7.776,3 lei, instanţa acceptând solicitarea reclamantei. Instanţa a mai decis pentru Camelia Radu interzicerea unor drepturi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.