9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, 8 aprilie 2026

Hotărâre definitivă pentru Cremeneanu junior

2

Fiul unui cunoscut om de afaceri din Târgu-Jiu, Alexandru Cremeneanu, trimis în judecată recent pentru trafic de droguri și conducerea unui vehicul fără permis, rămâne în arest. Decizia definitivă a fost luată vineri, de magistrații de la Curtea de Apel Craiova, care i-au respins contestația depusă după decizia de la Tribunalul Gorj.

Aceeași hotărâre a fost luată și în cazul colegei sale de dosar. ,,Respinge contestaţia formulată de inculpaţi împotriva încheierii din data de 27.03.2026, pronunţată de Tribunalul Gorj, ca nefondată. Obligă fiecare inculpat-contestator la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a stabilit instanța din Bănie. Pe 27 martie, judecătorii de la Tribunalul Gorj au constatat” legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor”, menţinând măsura, ,,urmând a se proceda la verificarea măsurii preventive în procedura de cameră preliminară în termenul de 30 de zile”. Alexandru Mădălin Cremeneanu Alexandru a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, trafic de droguri de risc, în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar colega lui de dosar, Ștefana, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată şi punere la dispoziţie a unei locuinţe pentru consumul de droguri. Dosarul se află la Tribunalul Gorj. „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din probele administrate a rezultat că, în perioada 2022 – februarie 2026, la diferite intervale de timp, acesta ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, cocaină, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, canabis și ketamină către diverși consumatori din județul Gorj, cu sume între 70 și 500 de lei pentru o doză”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, în momentul reținerii tânărului din Târgu-Jiu.

Droguri oferite gratuit în Târgu-Jiu
În același dosar a fost trimisă în judecată și o femeie de 36 de ani, acuzată că, pe parcursul anului 2026, ar fi procurat, vândut și oferit, cu titlu gratuit, diferite cantități de cocaină și ketamină către consumatori din municipiul Târgu-Jiu. ,,La data de 6 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, în baza activităților informativ-investigative desfășurate, au depistat-o pe femeia de 36 de ani, pe numele căreia Tribunalului Gorj a emis, la data de 5 februarie, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Aceasta a fost depistată în orașul Bumbești-Jiu și condusă la sediul poliției, unde a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunlor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. Activitatea a fost sprijnită de polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu”, a mai declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Anchetatorii au mai stabilit că drogurile aveau ca destinație în principal tineri. În luna februarie au fost efectuate patru percheziții, fiind ridicate două telefoane mobile și suma de 14.100 de lei. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Gorj și Hunedoara și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj. Alexandru Cremeneanu nu este la prima abatere. A fost condamnat, în luna decembrie a anului 2024, într-un dosar în care a fost acuzat de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la 1 an și 7 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere. În prezent, acesta se află în arestul IPJ Gorj, în timp ce colega lui de dosar se află în Dolj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.