Imagini inedite filmate de Brâncuși la Târgu Jiu, proiectate în premieră!

173

O serie de filmulețe pe care le-a făcut Constantin Brâncuși în urmă cu aproape un secol la Târgu Jiu, sau în atelierul său de la Paris, au putut fi vizionate la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul unei proiecții inedite ce a avut loc în Parcul Coloanei Infinitului.

Timp de trei seri, aici, au fost programate proiecții extrem de interesante, printre acestea o seară fiindu-I dedicată special marelui artist din Hobița. Într-un cadru cu totul deosebit, cu Coloana pe fundalul ecranului, spectatorii au putut urmări filmulețele pe care sculptorul le-a făcut cu ajutorul tehnicii de care dispunea la acea vreme și care acum au o valoare inestimabilă. Imaginile sunt extrem de cunoscute în străinătate, fiind aduse de la Centrul Pompidou din Paris, dar în România sunt de abia acum descoperite. „Mai știam câte ceva, dar au fost și lucruri noi, filmările din atelierul din Franța nu le știam pe toate, nici obiectele din atelier. Chiar mă bucur că am ajuns aici și am putut să le urmăresc, a fost o plăcere să le urmăresc”, a spus una dintre spectatoare.
Un tânăr, activ pe rețelele de socializare, ca toți cei din generația sa, a recunoscut că nu avea idee că Brâncuși realiza filmulețe la vremea sa, care acum stau mărturie a muncii sale.
„Nu știam că există filme chiar din perioada aceea, mai ales din perioada în care s-a făcut Coloana. Foarte interesant, mi-a plăcut să văd cum a pornit proiectul Coloanei, ce era înainte pe aici și ce este acum. Mă bucur că am ajuns aici în seara aceasta”, a menționat tânărul respectiv.
Fiind filmulețe alb-negru evident că acestea nu aveau sunet, dar organizatorii au rezolvat „problema” apelând la interpretarea unei tinere artiste, Ana Maria Irimia, care a cântat live diverse piese menite să îi țină atenți pe spectatori. Dana Apostol, de la Fundația Docuart, cea care a adus proiecțiile de film la Târgu Jiu, a menționat că, astfel, tinerii au fost și mai captivați de a urmări imaginile alb-negru.
„Ca să putem să ținem ritmul cu generația tânără, pentru că mă interesează foarte tare să ajungem cu aceste imagini către ei, am încercat, deși, evident, Brâncuși nu mai are nevoie de așa ceva, să-l îmbogățim cu un sound design realizat de Ana Maria Irimia, care s-a jucat un pic cu elementele de folclor și le-a dus către jazz, tehno, electro și mi se pare că lucrul ăsta vine și îmbogățește experiența cinefilului prezent în parcul Coloana fără Sfârșit. Imaginile de aici sunt la liber pe Youtube, dar sunt prea puțin cunoscute. În premieră a fost în România filmul din prima seară de proiecții, Led Zeppelin, și m-am bucurat tare mult că lucrul acesta s-a întâmplat la Târgu Jiu. Când am făcut selecția filmelor m-am gândit la repere pentru că nu mai avem așa ceva și nici timp să citim despre ele sau avem senzația că ele contează puțin în existența noastră.
De aceea dorindu-mi să mă adresez tinerilor am zis că Led Zeppelin este un reper un muzică, după care am vrut să continuăm cu reperul din artă, cu părintele modernismului, cu Brâncuși. În ultima seară avem documentarul lui Andrei Ujică despre Beatles”, a explicat Dana Apostol.
Printre spectatorii veniți în Parcul Coloanei, s-a aflat și Gherhard Zanc, un violonist căsătorit cu o gorjeancă, stabilit de zeci de ani în Germania, membru al orchestrei filarmonicii din Bavaria.
„Totul a fost foarte interesant. Sunt un mare admirator al lui Brâncuși și încerc la toți prietenii mei din Germania să vorbesc despre Brâncuși pentru că în Germania nu e așa cunoscut cum e în Franța, de exemplu.
Cred că reușesc să îi ajut să îl descopere pe Brâncuși pentru că sculptura impresionează foarte mult. Imaginile care le-am văzut acum nu le cunoșteam, de aceea mă bucur foarte mult că la Târgu Jiu am avut parte de o astfel de proiecție”.
Viceprimarul Adrian Tudor a fost cel care s-a implicat direct în buna organizare a proiecțiilor de filme de la Coloană.
„Să vedem imaginile originale filmate chiar de Constantin Brâncuși. atunci când se ridica acest monument impresionant Coloana fără Sfârșit, și alături de ecran să avem originalul, Coloana fără Sfârșit, este ceva deosebit. Am trăit cu toții momentele astea cu o emoție fantastică. Mă bucură faptul că lumea dorește să cunoască opera lui Constantin Brâncuși, pe Constantin Brâncuși, ca om și ca artist”, a menționat Adrian Tudor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.