Cei ce doresc să practice unul din numeroasele sporturi montane ori să facă simple drumeții in perimetrul turistic gorjean, au la dispozitie o multitudine de oferte sau oportunități de petrecere a câtorva ore ori a unui sejur in peisajul montan de exceptie al Gorjului.
Astfel, iubitorii turismului, și nu numai, pot alege dintre cele peste 35 trasee montane principale ori secundare, 4 zone speologice unde pot vizita și explora peșteri și avene ori parcurge canioane, 3 perimetre de alpinism și escaladă, cu trasee omologate, zone amenajate pentru activități de zbor cu parapanta ori deltaplanul, trasee de mountain bike sau 4×4 și 2 trasee de coborâre pe ape repezi (rafting), din care unul este cotat printre cele mai dificile la nivel național.
Zona munților Vilcan cuprinde 10 trasee turistice montane și unul de creastă, două zone de interes agroturistic și etnofolcloric precum și o zona de alpinism și escalada omologată (Cheile Sohodolului) unde cu cîțiva ani în urmă s-a disputat chiar o etapă din Campionatul Național de Escalada și Alpinism.
Perimetrul Cerna-Mehedinți –Godeanu este compus din 8 trasee montane pedestre, 3 trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș-Valea Mare și Cerna Sat- Izvoarele Cernei. Masivul Parâng are în compunere 10 trasee montane pedestre și 1 de creastă, 4 zone de interes agro și ecoturistic (Lainici, Rânca, Baia de Fier și Polovragi), 2 zone de alpinism cu trasee omologate și una de schi (Rânca).
Pentru cei interesați, Gorjul dispune de un număr impresionant de peșteri și avene ce sunt grupate în mai multe perimetre speologicȘușița Seacă, Pocruia, Cloșani și Motru Sec). O parte din cele peste 2000 de cavități conțin forme și fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul.
Gorjul deține la acest capitol chiar două superlative naționale (cel mai adânc puț subteran și cea mai mare stalagmită la două cavități localizate în masivul Pleșa Sohodolului), precum și fenomene foarte rare chiar la nivel european (câmpurile de lapiezuri dintre Șușița Seacă și Sohodol, depozitele de terra-rossa și Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol acum cîteva milioane de ani, când apa nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului).
Iată, așadar, o bogată ofertă pentru cei îndrăgostiți de munte, alpinism, escaladă, speologie sau canyoning, rafting și fotografie montană ori speologică. Totuși, înainte de a se avânta în practicarea sporturilor montane, fie montaniard sau speolog cu experiență, fie învățăcel, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apărea la tot pasul, iar ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluție de luat în seamă.
Câteva păreri sau, haideți să le zicem învățăminte decantate din experiența ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experiență în sporturile montane de vară și iarnă, schiori experimentați – ar putea fi luate în seamă cu mențiunea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viață sau mai multe.
Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activități extreme. În cursul practicării acestora doză de pericol poate fi mai mare sau mai mică în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștiinte și pregătire participanții caută să reducă această doză la un nivel cît mai mic.
Limita personală a responsabilității nu o cunoaște cu exactitate decât cel în cauză, niciodată altul. Această limită, scria un cunoscut alpinist, exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifică cu un joc de noroc.
Aici se situează activitățile umane caracterizate prin pericole obiective:escaladele la care predomină de la început condițiile meteo proaste, escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, acolo unde ambiția și teribilismul fac că limita posibilităților proprii să fie uitate și, în fine, mersul solitar pe munte. În funcție de proveniența lor, se pot defini două categorii de pericole: subiective și obiective, amândouă aproape la fel de importante.
Totuși, la ora actuală, se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza în subiect, în cazul nostru, practicantul unui sport montan și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență și delăsare.
Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane, este neapărat nevoie să cunoaștem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru, sub toate aspectele sale, să ținem cont de regulile “jocului” și să învățăm din experiența altora. Dacă este posibil trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați.
Experiența se cîștigă parcurgând la început trasee ușoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutățile, la început mai mici, iar cu timpul mai mari și mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile și pe vreme nefavorabilă.
Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiție fizică iar aceasta se obține prin antrenament pe “terenul de joc” adică pe munte.
O sursă importantă de pericole o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenței fizice și atenției, cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens, se poate aminti alimentația corespunzătoare pe munte și trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentația să se facă rațional pentru a se completa caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini și calități pentru practicanții de sporturi montane sunt, fie înnăscute, fie dobândite prin școală și educație.
Pericolele obiective își au natură în ”obiect”, deci în natura înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers, mai ales pe porțiuni de iarbă ce alternează cu trepte stîncoase verticale. Adesea, un traseu montan pare, la prima vedere, foarte simplu, dar în realitate el este extrem de periculos prin iarba udă, porțiuni de mușchi umed și chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțîn periculoasă este stânca friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. Vizibil sau mai puțîn vizibil, orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi și acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porțiuni de stâncă friabilă.
De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care se pot constitui în adevărate proiectile pentru cei aflați mai jos. Porțiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor, după conurile de grohotiș aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă înghețul și dezghetul succesiv care în munți noștri se produce de regulă la sfîrșitul iernii. Aceste fenomene, ca și ploile torențiale, pot provoca căderi de pietre izolate sau în avalanșe, până la dislocarea de lespezi întregi. Pentru parcurgerea unui traseu de escaladă, un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos, ca țiglele de pe casă sau în sus ca o adevărată scară naturală.
Stânca udă și în special cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decît cea uscată, astfel că, anumite pasaje, care pe vreme bună se trec ușor în stare udă, devin de netrecut
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
