Oamenii, de cele mai multe ori, trec cu frică prin dreptul gurii întunecate și friguroase a unei peşteri, cu spaimă pe lângă deschiderea ce se cască monstruoasă spre cer a peşterilor verticale denumite avene. Pentru ei lumea peşterilor este necunoscută, motiv de superstiţie şi fabulaţie.
Pentru cel ce a avut posibilitatea de a face o vizită într-o peşteră comercială, ea este un muzeu natural pe care îl vizitezi în concediu. Dar spre deosebire de castele şi muzee, peştera rămâne o mică aventură, căci dincolo de lumea de frumuseţi stranii, de bogăţii însolite fără aderență în cotidian, din ea parcă răzbate un suflu de sălbăticie, ea transmite mesajul tainic – al unor vremi trecute şi ale unor titanice forţe telurice, pe care îl percepe chiar şi vizitatorul ocazional.
În sfărşit, pentru speolog peştera este obiectul pasiunii sale, misterul pe care el este chemat să-l dezlege.
În oricare din aceste ipostaze, peşterile constituie o lume aparte ce nu poate fi ignorată, o lume a misterelor pentru a cărei destrămare au trudit mulţi, au fost înfruntate pericole, s-au dat lupte, s-au investit forţe materiale şi umane mergând pănă la sacrificii de vieţi.
Peştera este un univers de tenebre: o lume aspră, neprimitoare, monotonă dar şi frumoasă, cu frumuseţi gingaşe sau peisaje cutremurătoare: bulevarde subterane şi ţevi prin care de-abea te strecori târâşi, râuri a caror apă se pierde tăcută în beznă, lacuri cu apă neagră nemişcată, puţuri infricoşătoare fără tavan şi fără podea, minerale rare, animale ciudate adaptate la viaţa subterană un imens gol umplut cu tot ce poate oferii natura şi mai ales omul în bine şi în rău.
Cele de mai sus reprezintă o înregistrare statistică, o imagine statică a acestei lumi subterane. Să încercăm să vedem dincolo de ea realitatea dinamica, cea care dă sens acţiunilor. Fiecare peşteră cucerită este un triunf al omului, al luptei de cunoaştere, al luptei de a învinge în condiţiile cele mai grele. Şi este semnificativ că această luptă a atins apogeul în momentul când nu mai este în joc nici un interes material, nici un profit.
Ce îi determină pe unii oameni ca după o săptămână de lucru, în loc să se odihnească, să coboare sub pământ pentru a ieşi extenuaţi? Ce-i face pe aceşti oameni să prefere curăţeniei şi căldurii unui cămin, noroiul, frigul şi umezeala? De ce, în loc să stea comozi în faţa televizorului sau a unei cărţi, preferă să-şi rişte viaţa prin puţuri ameninţatoare sau prin galerii alunecoase?
Să medităm asupra acestor întrebări şi, când vom găsi răspunsul, ne vom da seama că nu este inutil a avea o peşteră, cum nu este inutil nimic din ce face omul pentru a împinge limitele cunoşterii cât mai departe, chiar dacă acel departe este sub pământ şi în întuneric.
La final, iată și câteva recomandări prvind protecția lumii peșterilor:
– SĂ NU SE MODIFICE REGIMUL DE VENTILATIE PRIN LĂRGIREA INTRĂRILOR ŞI A GALERIILOR ÎNGUSTE – peştera se poate usca şi încălzi iar fauna să dispară;
– SĂ NU MURDĂRIM PEREŢII PEŞTERILOR – ei nu sunt făcuţi pentru a ne iscăli şi a-i mâzgălii;
– SĂ NU LUĂM AMINTIRI DIN PEŞTERĂ – peştera se urâţeşte şi sărăceşte treptat devenind neinteresantă;
– ÎN SCHIMB TREBUIE SCOASE RESTURILE INUTILE ARUNCATE DE TURIŞTI FĂRĂ CONŞTIINTA ECOLOGICĂ – adică tot ce nu poate putrezi;
– NU TREBUIE SĂ COLECTĂM ANIMALE CAVERNICOLE – luate din mediul lor, de viaţa şi scoase la lumină, acestea mor şi se ajunge până la dispariţia definitivă a firavei şi rarei faune cavernicole;
– SĂ SE EVITE MERSUL LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII PRIN PEŞTERA CU SURSE DE LUMINĂ IMPROVIZATE SAU FUMEGÂNDE – prin peşteră se merge in şir indian cu un cunoscător al peşterii în frunte, fiecare având o sursă sigură de lumină;
– SĂ NU PĂTRUNDEM ÎN SUBTERAN DE UNUL SINGUR, DAR NICI ÎN GRUPURI MAI MARI DE CINCI PERSOANE – mersul de unul singur nu este recomandat pentru securitatea noastră, iar la cel în grupuri mari, gălăgioase, pierdem acel mesaj pe care ni-l transmite întunericul şi liniştea, tulburată doar de căderea picăturilor de apă.
Câţi dintre noi se gândesc, când vizitează o peşteră, că orice intervenție în necunoştiinţă de cauză, poate distruge fragilul echilibru biologic şi declanşa fenomene ireversibile, cu consecinţe grave, mergând până la distrugerea gingaşei si rarei faune cavernicole?
Să pătrundem, deci, în peşteră, în acest sanctuar viu al naturii, cu respectul cuvenit ca într-un mare muzeu ce poate fi vizitat numai de cei ce ştiu să îl preţuiască.
Mugurel Petrescu, fotografii autor
