Sunt momente în care cuvintele devin neîncăpătoare, iar timpul pare să se oprească din respect. Pentru județul Gorj, Crăciunul acestui an va rămâne un astfel de moment. Dispariția artistului de muzică populară Ion Drăgan, trecut în eternitate în ziua Nașterii Domnului, a adus o durere tăcută, profundă, care a unit o comunitate întreagă în reculegere.
Ion Drăgan nu a fost un om al zgomotului și nici al aparițiilor spectaculoase. A fost un artist al temeiniciei, al rostului bine așezat, un om care a slujit folclorul cu credință și respect. Prin activitatea sa, a reprezentat cu cinste Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, instituții prin care și-a legat definitiv numele de viața culturală a județului. A cântat, a îndrumat, a format și a rămas mereu aproape de oameni.
Zilele de după vestea trecerii sale la cele veșnice au fost marcate de mesaje de condoleanțe și omagii venite din toate colțurile țării și din afara ei. Colegi de scenă, elevi, oameni de cultură și admiratori au vorbit despre același lucru: un om modest, echilibrat, care a înțeles că valoarea nu se proclamă, ci se construiește în timp, prin muncă și seriozitate.
Ieri, Ion Drăgan a fost condus pe ultimul drum. Prezența numeroasă a celor veniți să-și ia rămas-bun a transformat despărțirea într-un moment de profundă comuniune. Nu a fost doar o înmormântare, ci un gest colectiv de recunoștință. Liniștea, lacrimile și respectul au vorbit despre locul pe care l-a ocupat în inimile oamenilor mai mult decât orice discurs.
Plecarea sa lasă un gol greu de umplut. Gorjul pierde nu doar o voce a folclorului, ci un reper moral și profesional. Un om care a înțeles că tradiția nu este trecut, ci continuitate, și că datoria artistului este aceea de a transmite mai departe, cu demnitate, ceea ce a primit.
Ion Drăgan a plecat dintre noi, dar nu a dispărut. El rămâne în cântecele sale, în elevii pe care i-a format, în memoria unei comunități care știe să-și cinstească valorile. În aceste zile de doliu, Gorjul nu face altceva decât să-și plece fruntea și să rostească, în tăcere, un simplu și greu „mulțumim” acelor „ochi gorjenești”, așa cum maestrului Ion Drăgan îi plăcea să glumească despre sine.
Dumnezeu să vă ierte, maestre!
Dragoș Ionică
