4.Artă, emoție și distincție
Ce-i era propriu, numai al lui? Calmul seniorial. Ion Cepoi avea răbdare cu aproapele său. Îl măsura din ochi și-l „citea” imediat. Noi doi chiar am fost într-o prietenie de durată ce părea să nu se mai termine. Dar timpul ni l-a răpit mai devreme.
A fost un dârz luptător pentru cultură, deși cu o ironie imperturbabilă își punea masca nepăsătorului. Pentru fiecare proiect – pe care dorindu-și-l măreț – elabora o strategie „transistorică” în laboratoru-i de visătorie pe-a cărui ușă abia întredeschisă mie mi-a permis să-mi rotesc privirea, starobinskyan, ca s-o receptez, s-o judec, s-o transvaluez și, obligatoriu, s-o comentez, într-un articol consistent (amândoi fiindu-i, de drept și de fapt creatorii de conținut – n.m., I.P.B.).
Am fost colegi, sub șefia lui Nicolae Diaconu, relația noastră a funcționat pe mai multe zone de interes comun: literar, editorial, estetic, publicistic, revuistic, critic și istoric, teatral (el fiind secretarul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” iar eu cronicarul de spectacol), poetic, folcloric și etnografic.
Știa să se retragă discret de la un eveniment festiv, poseda arta moderatorului impecabil, putea controla o atmosferă oficială aparent fără emoție; discursul și-l drămuia socratic; vorbirea îi era atât cât trebuia să fie; ținuta îi era întotdeauna elegantă; inima-i bătea însă trepidând, în ființa-i socratică se năștea o tensiune centripetă, deși preajma părea să-l sufoce cu nimicnicia ei măruntă ori dimpotrivă cu fervoarea ei ontologicofenomenologică. Primea distincțiile cu o bucurie reținută, deși se entuziasma prea mult deseori când demara o nouă acțiune în care el își încorporase o viziune futuristă, un palat doar de el văzut, ținut fantast și idealist, peremptoriu, în care să se instituie o bibliotecă a scriitorilor gorjeni din toate domeniile și disciplinele (și pe cât posibil în mediul rural).
5.Cartea de vizită
Ion Cepoi s-a născut la 13 august 1951. Am fost doar un an colegi la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. A absolvit Facultatea de Litere, Secția română-italiană a Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași, în 1974. A funcționat ca profesor la Liceul Sulina (Tulcea) până în 1981. Reîntors în Tg.Jiu a fost numit director al casei de Cultură a municipiului Târgu Jiu (1981-1990). Apoi a fost consilier superior al Inspectoratului Județean pentru cultură (1990-2004) și Director al Centrului Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Gorj (2004-2023). Din 1993 și până la moarte a fost și secretarul literar al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. A inițiat o serie de programe și proiecte culturale la nivelul județului Gorj:
* Gorjul istoric și cultural; * Festivalul de Umor Al. C. Calotescu – Neicu; * Atelierul Național de Poezie „Serile la Brădiceni”; * Tabăra Internațională de fotografie artistică și film documentar „Gorjfest”; * Zilele „Elvira Godeanu” * Festivalul de teatru pentru elevi „Constantin Stanciovici Brănișteanu”; *Simpozionul național „Satul românesc, sat european”. A înființat * Muzeul „Tudor Arghezi” de la Târgu Cărbunești; * Muzeul Costumului popular gorjenesc de la Tismana; * Muzele locale de la Săcelu, Bengești, Crasna, Albeni, Mușetești, Baia de Fier, Bărbătești, Runcu, Hurezani, Novaci.
A cunoscut gloria de scriitor apărând în „Enciclopedia Scriitorilor Români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)”, autori Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău (pp. 200-201); în masivul volum omagial „Cenaclul „Columna”. Școala de Literatură de la Târgu Jiu. Generația columnistă după cinci decenii”, autor Ion Popescu Brădiceni, pp. 181-191; în cartea „Poetul este un rege și i se cuvine un tron”. Laureații Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”. Poeți și critici”, de Ion Popescu-Brădiceni, pp. 168-174, p. 183-184; în Dicționarul „Școala de literatură de la Târgu Jiu (I, literele A-G) de Ion Popescu Brădiceni, p. 166; în „ Catagrafia Gorjului (1918-2018)/ Oameni, destine, proiecte, idei” de Ion Cepoi, p. 66 și în ”Reinventarea capodoperei. Arca Metanoia” (vol. I), de Ion Popescu Brădiceni, pp. 293-294.
6.Teatru și roman
Ca documentarist, Ion Cepoi a abordat ctitorii, inițiative, așezăminte într-o metasinteză riguroasă a istoriei devenirii culturale a Gorjului, asemenea lui Gheorghe Nichifor, însă metoda redactării unei lucrări (ca de pildă „Artele spectacolului în Gorj. Jurnalul sentimental” – n.n. I.P.B.) fiind eminamente hermeneutică: precum atunci când se întoarce, înțelept, la elementele arhaice și la teatrul folcloric ca tip de cultură înscrisă în prima noastră clasicitate.
Conturând portretul esențial al gorjeanului, s-a înscris în paradigmă cu C. Rădulescu Motru, Mircea Vulcănescu, Tudor Arghezi, Ion Popescu Voitești, Vasile Vasiescu ș.a. Ghicim lecturi solide la baza formației lui Ion Cepoi precum „Povestirile despre om” ale lui C. Noica, inspirate de fenomenologia lui Hegel. Gorjeanul este un visător iremediabil dar și un ziditor tenace, creator și actor prodigios, deseori eroic, în propria sa creație. Scriitorul se află și el implicat, cu surplus ontologic, în orice carte de documentare exhaustivă, ardentă, necesară și menită consacrării, transistorice, ștefulesciene.
Cele două volume dedicate Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu numără, în total 730 pagini (1993-2018) și vădesc tensiunea interioară a vocației exprimate până la extensiunea vocii ecriturale stratificată exemplar pe care și-a transformat-o într-un curcubeu al voinței devenită faptă reprezentativă, specifică unei utopii pozitive de cronicar în foișorul unui preroman fascinant cu personaje fie reconstituite nabokovian, fie conservate în alveolele timpului, axiologic și testamentar, proustian.
Romanul „Zmeul de hârtie” este unul de epocă realistă, este o frescă monumentală, o cronică de familie gen Petru Dumitriu, abordată doric, în care naratorul devine el însuși personajul care relatează, descrie, evaluează, interpretează un rol de martor ocular, în imaginarul însuși dar eficient în arta detaliului semnificativ. Ion Cepoi e artistul complex – complet care s-a dedicat „localismului creator”, „identității” de zonă și configurării unei „unități de elemente comune în acțiune” într-un peisaj insularizat mentalitar; prozatorul aderă la un model călinescian, cu o dezinvoltură profesionistă, la un topos privilegiat prin destin și context sociopolitic și economicocultural.
Ion Cepoi e la rândul lui un neguțător de iluzii ca și Constantin Stanciovici Brănișteanu (1815-1894). Textul românesc se orânduiește calm, stabil, negrăbit, boierește în maniera unui Ion Ghica, Nicolae Filimon, Mateiu Caragiale, Mihail Sadoveanu, Eugen Barbu, Constantin Țoiu, Mircea Cărtărescu, Cristian George Brebenel, Silviu D. Popescu ș.a. Ion Cepoi își gospodărește cu o rară minuțiozitate moștenirea arhetipală, noua mitologie a urbei de pe Jiul de Sus, aceea în care patriotismul se suprapune peste cotidianul curent ca să-l scoată dintr-un anonimat, evident, nemeritat și ca să-l proiecteze pe ecranul valoric esteticoartistic și eticomoral al unui misionarism crucial între istorie și stil de deveniență întru spirit și ființă transistorică.
Ion Popescu Brădiceni
Scriitor profesionist și publicist
