În ziua marii sărbători a naşterii Maicii Domnului, putem aprecia faptul că centralitatea hristologică a Evangheliilor sinoptice invocă relativa puţinătate a episoadelor care o au în centru pe Maica Lui Dumnezeu drept martor sau temă, deoarece ele se concentrează în prologul Evangheliei după Luca şi în câteva momente ale Evangheliei după Ioan, iar, pe de altă parte, în ciuda acestei sfioase prezenţe textuale în Evanghelii, care reflectă în mod direct discreţia şi smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existenţă pământească a Fecioarei Maria, ea întruchipează o făptură şi o viaţă de taină şi delicateţe, mai ales că Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica apostolilor şi din conştiinţa Bisericii creştine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii, cu deosebire pe calea tradiţiei orale nescrise. Cu toate acestea, Sf. Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop se referă la România ca fiind «Grădina Maicii Domnului», mai ales că Precurata și Neîntinata Maică Sfântă care a primit de-a lungul timpului numeroase nume simbolice, i s-a arătat Sfântului Arsenie în Muntele Athos şi l-a condus pe un vârf înalt, dovedind că este «scara cerească» pe care S-a coborât Însuşi Dumnezeu! Pentru că acolo, în Muntele Maicii Domnului s-a petrecut o ciudată întâmplare cu părintele Arsenie şi Maica Domnului! Cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic şi sfânt Mărturisitor spun că era de o mare smerenie, chiar «o prăpastie de smerenie», cum îl definea vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală, ca însemnând un adevărat sfânt şi bineplăcut Lui Dumnezeu.
Rugăciunea Sfintei Fecioare Maria va opri să nu cadă urgia divină peste păcătosul popor creştin al României!
Pentru că suntem în ziua primei mari sărbători creştine a noului an bisericesc, să amintim că depănându-şi amintirile, «Sfântul Ardealului» a făcut la un moment dat o sumară referire la o ciudată întâmplare pe care a trăit-o în Sfântul Munte Athos, la mijlocul anului 1939, aşa că pe lângă multe alte aspecte relatate de bunul părinte şi duhovnic, unele au fost menţionate sub pecetea tainei. Plecase în nordul Eladei, la Sfântul Munte, spre a cunoaste marile nevoinţele părintilor trăitori aici, despre a căror curată vieţuire se umpluse lumea! Pentru că spuneau ucenicii bunului părinte Arsenie, că acesta se dusese într-o pădure deasă pentru a se ruga Domnului Iisus HRISTOS, cu deosebire spre a afla un duhovnic spre călăuzirea paşilor pe căile mântuirii. Cu adâncă smerenie s-a rugat Măntuitorului binecuvântat, iar, apoi, cu şi mai multă dăruire s-a rugat Maicii Preacurate acolo, în singurătate, iar, după cum spunea însuşi sfântul părinte, i s-a arătat lui Maica Domnului coborând din nori strălucitori şi l-a luat de mână, ducându-l pe un vârf de munte semeţ, astfel că tot omul s-ar fi spăimântatat să privească spre văile adânci! Maica Domnului l-a lăsat pe cuviosul Arsenie Boca în grija unui sfânt, pe care l-a recunoscut a fi Sfăntul Serafim de Sarov, cel care vieţuise cu aproape două sute de ani în urmă şi care s-a mutat la Domnul în anul 1833, un adevărat rugător al monahismului şi al ortodoxiei slave. Se mai relatează faptul că vreme de patruzeci de zile, Preacuviosul Părinte s-a suit în muntele acela semeţ, cu creste înalte, ca un fel de Moise al unor alte vremuri, în acest fel primind învăţătură de la marele duhovnic al pravoslavnicilor, vieţuind în post negru, umilinţă şi într-o tăcere mare, fiindcă-l întărea pentru aceasta Maica Domnului. Apoi, după patru luni de rugăciune în Muntele Sfânt, Părintele Arsenie s-a întors la Mănăstirea «Sâmbăta», dar parcă nu mai era el, ci un altul întru simţire şi spiritualitate. Unul dintre cei care îl vizitau la mănăstire, avea sentimentul că: «Te cutremurai să-l priveşti şi te umileai pe loc, pentru că îţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, îţi relata cu exactitate faptele bune sau păcătoase, că nu puteai să te ascunzi», iar, în felul acesta, după întoarcerea de la Muntele Sfânt, parcă s-a schimbat fundamental viaţa părintelui duhovnic Arsenie Boca, punându-se mare început schimbării sale sufleteşti, dar şi însemnând un înainte văzător pentru mulţimile de credincioşi care îl căutau cu mare dragoste. ,,Pentru aceasta, cuvine-se ca fiecare dintre noi să dăm necontenit slavă Preaînaltului Dumnezeu şi Preasfintei şi milostivei Sale Maici mijlocitoare şi ajutătoare, ce revarsă milostenie şi mari daruri celor care au inimă curată şi minte trează! Şi iar se cuvine ca şi noi să ne curăţim gândurile şi viaţa de patimile acestui veac tumultuos în care smintelile bântuie mai cumplit decât viforniţele iernii, spre a fi şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu în toate zilele vieţuirii noastre prin meandrele acestei lumi secularizate, subliniază Sfântul Arsenie Boca!
,,A mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului”!
Când se referă nemijlocit la Maica Domnului, Sfântul Arsenie Boca precizează cu înţelepciunea spiritualităţii orttodoxe: „Când te-a lepădat Dumnezeu și nici sfinții nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului”, cu toate că Sfânta Fecioară n-a fost scutită de niciuna dintre durerile omeneşti, mai ales că de mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod, iar, «sabia durerilor» a fost profeţită şi pentru sufletul ei. Cu toate acestea, Precurata și Neîntinata Maică Sfântă a rămas şi va rămâne modelul desăvârşit de curăţie şi iubire duse până la jertfă! E o dovadă că puţini erau credincioşi până sub dealul Golgotei, iar, printre cei puţini era Maica Domnului. În propovăduirile care ne-au rămas de la Sfântul Arsenie, reţinem şi pe aceea că sfinţii nu sunt ascultaţi întotdeauna, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Moise prorocul se ruga, strâmtorându-L pe Dumnezeu şi spune: ,,Încetează, Doamne, urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşeala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov! Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii”! Şi a încetat urgia lui Dumnezeu, iar, pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei. Sfântul Arsenie, prin rugăciunea lui, putea să oprească urgia lui Dumnezeu şi nu-L lăsa ca să se răzbune pe închinătorii la idoli, iar, cu atât mai mult, rugăciunea Sfintei Fecioare Maria, va opri să nu cadă urgia divină peste păcătosul popor creştin al României. În credinţa sa, sfântul considera că spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă mare de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Aşadar, când Se va naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în Sfânta Fecioară, prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic refăcut! Desigur, primul om refăcut este lisus, Fiul Sfintei Fecioare, şi toţi ucenicii lui lisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de lisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe loan de fiu şi lui loan i-a dat-o pe ea de maică. Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zbaterea vieţii ar fi fără sens! Dar viaţa noastră nu e numai atâta! Pentru că multe se pot spune despre Maica Domnului! Deci, să spunem ca în concluziile Sfântului Arsenie Boca: ,,Maica Lui Dumnezeu este prevăzută de Dumnezeire îndată după căderea omului, iar, în felul acesta, pomenirea ei, pune din plin, problema refacerii omului ca spiritualitate creştină”! În acest fel, Sfântul Arsenie apreciază că în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă, aşa că Maica Domnului o să-i înţeleagă pe cei care au avut la un moment dat mintea strâmbă, iar noi, dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria că suntem cinstitori ai Maicii Domnului şi nu există Ortodoxie fără Maica Domnului!
Profesor Vasile GOGONEA
