Autoritățile din Mehedinți au anunțat oficial că traseul viitoarei autostrăzi care va străbate județul a fost stabilit și va fi împărțit în trei tronsoane în momentul în care execuția va fi scoasă la licitație.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o întâlnire pe această temă cu reprezentanții firmei care se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin, un obiectiv de infrastructură mare, deosebit de important pentru județul de la malul Dunării.
Traseul viitorului drum de mare viteză va avea 82 de kilometri, iar la momentul licitației pentru proiectare și execuție, traseul va fi împărțit pe trei loturi. ,,I-am asigurat pe reprezentanții firmei de toată disponibilitatea mea pentru a sprijini pentru a depăși eventualele sincope care pot apărea pe parcursul acestei ultime etape în elaborarea studiului de fezabilitate.
Îmi doresc să avem documentația întocmită în scurt timp, astfel încât, să putem merge mai departe cu identificarea surselor de finanțare pentru proiectare și execuție. Nu ne permitem niciun moment de întârziere, iar acest mesaj l-am transmis în cadrul discuțiilor de astăzi! La întâlnirea de astăzi au participat reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți și parlamentarii PSD, Liviu Mazilu, Oana Buzatu și Alin Chirilă. Cred în acest proiect demarat de președintele PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de ministru al Transporturilor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
În paralel au loc discuții despre viitorul drum expres dintre Craiova și Calafat, în timp ce despre un alt proiect important din Oltenia, cel al Drumului Expres dintre Târgu Jiu și Filiași nu se mai aude nimic, deși e vorba de o un traseu de circa 70 de kilometri.
Gelu Ionescu







































