O fabrică de cherestea din comuna Crasna a ars, luni seara, din primele cercetări rezultând faptul că focul a fost pus intenţionat. Nu mai puţin de 36 de pompieri şi trei agenţi de poliţie au intervenit, incendiul fiind stins după şapte ore de eforturi.În urma unui apel la 112, efectuat luni seara, în jurul orei 22.30, pentru stingerea flăcărilor au intervenit două autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă şi o motopompă de la Garda de Intervenţie nr. 2 Novaci. Din cauza dimensiunilor mari ale incendiului a fost suplimentat numărul autospecialelor de intervenţie. În total, pentru stingerea acestuia a fost nevoie de intervenţia a şase autospeciale, o motopompă, trei ofiţeri, 28 de subofiţeri, cinci pompieri voluntari şi trei agenţi de poliţie. În ciuda eforturilor depuse, au ars acoperişul fabricii de cherestea construit din lemn şi acoperit cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 1100 metri pătraţi, maşini şi utilaje din sala gatere, sala de producţie şi sala de reparaţii, precum şi două tractoare, o autoutilitară şi material lemnos.









































