Incendiu la o mașină parcată pe o stradă din Târgu Jiu

378

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au intervenit, în urmă cu scurt timp, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o mașină parcată pe o stradă din municipiul Târgu Jiu.

„Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada 23 August din municipiul Târgu Jiu. La fața locului s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, echipajul de intervenție constatând că interveniseră participanții la trafic cu ajutorul stingătoarelor și fusese eliminat pericolul de propagare la alte autovehicule.

Incendiul s-a produs la compartimentul motor al autoturismului. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

La fața locului sunt prezente și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.