Autoritățile locale din Târgu Jiu dau startul, din 9 martie, campaniei „Luna Curățeniei”, o amplă acțiune de igienizare care va ajunge în toate cartierele municipiului.
Potrivit Edilitara Public S.A., echipele societății vor interveni etapizat, după un program stabilit din timp. Vor fi realizate lucrări de curățenie generală, întreținere a spațiilor verzi, îngrijire a domeniului public și ridicare a deșeurilor abandonate.
Graficul intervențiilor va fi publicat periodic, astfel încât locuitorii să știe când sunt programate lucrări în cartierul lor.

„Echipele Edilitara Public S.A. – din sectoarele de salubrizare, spații verzi, reparații, mecanizare și celelalte servicii operative – se vor deplasa în cartierele orașului conform graficului stabilit pentru: curățenie generală, igienizarea spațiilor verzi, întreținerea domeniului public, ridicarea deșeurilor abandonate.
Implicarea asociațiilor de proprietari este esențială.
Pentru o organizare eficientă, sprijinul asociațiilor de proprietari este foarte important.

Prezența unui reprezentant în momentul intervenției facilitează: comunicarea directă cu echipele din teren, semnalarea punctuală a problemelor din zonă și formularea de propuneri din partea locuitorilor.
Programul poate suferi modificări în funcție de vreme. Dacă apar schimbări, vom informa din timp prin canalele oficiale.
Graficul intervențiilor va fi publicat periodic, astfel încât toți cetățenii să știe când ajungem în zona lor.

Ne dorim ca această acțiune să însemne mai mult decât o simplă curățenie – să fie un angajament comun pentru un oraș mai curat, mai îngrijit și mai respectat de fiecare dintre noi. Împreună facem diferența!” a transmis Edilitara Public S.A.











































