Inel roman din aur, expus în premieră la Muzeul Județean Gorj

184

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a marcat începutul sesiunii de toamnă a Programului de Educație Muzeală cu o zi specială, dedicată istoriei, educației și comunității.

Evenimentul de vineri, 19 septembrie 2025, desfășurat sub titlul „Prin colbul timpului”, a atras zeci de vizitatori – copii, părinți și pasionați de patrimoniu – dornici să participe la activități interactive și să admire în premieră una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din județ.

Piesa centrală a zilei a fost inelul de aur de epocă romană, modelat sub forma unui șarpe, găsit în acest an pe teritoriul comunei Cătunele.

Obiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului, iar expunerea sa a transformat evenimentul într-un moment de referință pentru muzeu și pentru vizitatorii pasionați de istorie antică.

Prezent la eveniment, Nelu Vintilescu, cel care a descoperit inelul, a împărtășit povestea găsirii acestuia și i-a provocat pe cei mici să devină, pentru o zi, „micii detectoriști”.

Cu ajutorul detectorului său de metale, copiii au căutat în nisip monede de bronz, pe care urmează să le predea muzeului – o activitate menită să le stârnească interesul pentru arheologie și patrimoniu.

Pe lângă partea interactivă, participanții au explorat expoziția permanentă a muzeului, axată pe evoluția folosirii metalelor de-a lungul timpului.

În cadrul atelierelor creative, copiii au modelat inelul roman din lut și l-au pictat, realizând de asemenea monede, bijuterii și casete pentru păstrarea acestora.

Activitatea a încurajat imaginația și învățarea prin joc, într-un mediu accesibil și prietenos.

Pentru cei care nu au putut fi prezenți, Muzeul Județean Gorj promite și alte activități interesante în cadrul Programului de Educație Muzeală, desfășurat pe tot parcursul toamnei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.