Naţionala României a fost învinsă de formaţia Poloniei, cu scorul de 29-24 (10-11), marţi, la Debrecen, în ultimul său meci din prima grupă principală a Campionatului European de handbal feminin. Competiția este găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia. Tricolorele au căzut în repriza secundă, după ce au ținut meciul sub control 30 de minute. Echipa lui Florentin Pera a condus cu 9-6 și 10-7, dar a intrat ,,la cabine” cu un singul gol avantaj. Polonia a fost mai precisă în partea a doua a meciului și s-a desprins treptat pe tabelă.
Golurile echipei României au fost marcate de Sorina Grozav 7, Bianca Maria Bazaliu 4, Alisia-Lorena Boiciuc 4, Ioana Rebeca Necula 2, Lorena Gabriela Ostase 2, Oana Doina Bors 2, Angela Ştefania Stoica 1, Mirabela-Gabriela Coteţ 1 și Alicia Maria Gogîrlă 1. Bianca Tomina Curmenţ a avut 6 intervenţii (21,43%), iar Ioana Raluca Kelemen, 5 (41,67%). După acest rezultat, România a terminat campionatul european pe locul 11. Selecționerul Florentin Pera a declarat că fetele sale au avut probleme fizice în ultimele două confruntări.
„Eu consider că echipa națională a României s-a autodepășit la acest Campionat European. Am avut jocurile din grupe foarte bune, am obținut o victorie extraordinară în fața Suediei. Din păcate, în cele două jocuri cu Ungaria și Polonia n-am mai fost la același nivel. Am avut 20 de minute bune cu Ungaria, astăzi 30 de minute au fost OK. Nu am putut ține ritmul apoi. Am căutat soluții, ne-am dorit mult să câștigăm pentru toți suporterii care ne-au susținut. Eu cred că echipa națională a luptat, a avut atitudine în foarte multe momente. S-a autodepășit, dar astăzi suntem dezamăgiți. Cred că am avut anumite situații bune, am ratat două aruncări de la 7 metri. În apărare nu am mai fost suficient de grupați, nu am avut aceeași agresivitate. Am lăsat prea multe spații. În partea secundă am și riscat. Poate, pe final, dacă am fi venit la două goluri, puteam obține ceva”, a declarat antrenorul.
Pera a adăugat că este încrezător în viitorul naționalei feminine.
,,Poate am fi meritat să încheiem cu o victorie, pentru tot ce am făcut la Euro. Am plecat cu șanse foarte mici, ne-am realizat obiectivul propus, dar mereu îți dorești mai mult. Noi ne-am dorit să încheiem cu o victorie. Astăzi, Polonia ne-a fost superioară din punct de vedere fizic în partea secundă. Nu am reușit să întoarcem rezultatul. Cred că în primele 5 jocuri, cât timp am avut resurse, am arătat foarte bine. Am fost acolo și cu Franța, apoi cu Suedia. De la meciul cu Ungaria n-am mai avut aceeași prospețime fizică. Pe fondul oboselii au venit și anumite inexactități Sigur, mai sunt jucătoare accidentate și din această cauză nu au fost la turneu. Mai sunt jucătoare tinere care pot completa lotul și pot aduce un plus. Suntem la început de drum. Obiectivul ni l-am realizat. Trebuie ca această echipă să crească. Obiectivul principal stabilit este calificarea la Jocurile Olimpice din 2028. Ne dorim ca echipa să crească și să ne reprezinte cu succes”, a mai spus seleționerul.
La precedenta ediţie, din Muntenegru, Macedonia de Nord și Slovenia (2022), România a ocupat locul 12.
Cătălin Pasăre










































