CSM Târgu Jiu a avut un an special. 2024 a reprezentat debutul unei echipe a clubului în competițiile europene. Formația de handbal senioare s-a calificat în grupele EHF, o performanță majoră dacă ținem cont de bugetul și vârsta entității sportive, și a adus în orașul lui Brâncuși echipe din Ungaria, Spania și Norvegia. Motivați și de această performanță, care a reprezentat o nouă bornă importantă în istoria sportului gorjean, tot mai mulți copii au luat cu asalt secțiile de la club, iar numărul este în continuă creștere. CSM Târgu Jiu are și echipă de fotbal seniori din această vară, dar și un nou proiect baschetbalistic, care dorește să readucă LNBM în municipiu. Performanțe s-au înregistrat și la lupte, atletism și box, iar gorjenii au țeluri importante în 2025.
Directorul clubului, Robert Bălăeț, coordonează din 2019 activitatea sportivă de la CSM, încă de la înființare. Fostul portar ,,a ieșit” pentru a doua ora în Europa ca oficial, după experiența cu Pandurii din 2013, și are încredere că performanțele pot continua. Bălăeț este conștient că urmează noi provocări, atât în plan sportiv, dar și administrativ, iar un club mic trebuie să aibă o activitate eficientă.
Reporter Gorjeanul: Cum a fost anul 2024 pentru CSM Târgu Jiu?
Robert Bălăeț: A fost un an fantastic, început cu meciuri de cupe europene pentru echipa de handbal. Un an cu deplasări frumoase, dar continuat cu un baraj la care nici noi nu știm cum am ajuns. Totuși, ne-am îndeplinit obiectivul și pe plan intern. Apoi, am avut bucurii și cu fotbalul, prin înființarea echipei de seniori. Avem, și acolo, un parcurs foarte bun, pentru că am închis anul cu maximum de puncte. Într-adevăr, am retrogradat la baschet, dar am simțit că este oarecum nedrept. Sunt convins că ne vom reveni și aici, pentru că avem un parcurs foarte bun și în liga a doua. N-au mai fost atât de multe accidentări ca în alți ani și mă bucur că suntem aproape toți sănătoși. Ne înmulțim de la an la an, numărul de juniori crește de la lună la lună, și cred că 2024 a fost cel mai bun an din istoria scurtă a CSM-ului din Târgu Jiu.
R.G.: Clubul s-a dezvoltat an de an. Evident, urmează noi provocări în 2025, noi obiective îndrăznețe. Ce își propune CSM Târgu Jiu în perioada imediat următoare, adică până la finalul sezoanelor competiționale din primăvară-vară?
R.B.: E clar, la handbal dorim să ne menținem în Liga Florilor. Vrem să promovăm cu baschetul și cu fotbalul. Ne propunem să revenim în LNBM și să ajungem în Liga a treia, deși obiectivul fixat pentru secția de fotbal a fost accederea la barajul de promovare. Bineînțeles, principalul obiectiv al clubului rămâne creșterea numărului de juniori, creșterea echipelor de copii.
R.G.: Cum rămâne cu dezvoltarea infrastructurii? Tocmai pentru că numărul de juniori crește, avem acum și o echipă de fotbal seniori, au mai fost făcuți pași în această direcție, pentru a spori și numărul de terenuri pe care se pot pregăti grupele clubului?
R.B.: Noi am făcut aproape mereu ‘diligențe’ spre autorități și avem promisiuni în acest sens. Până acum, am avut sprijin permanent. Din păcate, noi, ca și club propriu-zis, nu putem face, pentru că nu avem nimic în administrare, dar, repet, avem promisiuni că se vor rezolva lucrurile, acum depinde și de bugetul care va fi alocat pentru anul următor, pentru că se anunță un an greu din punct de vedere financiar, nu numai pentru noi, cât și pentru celelalte direcții din primărie, și sper să avem bugetul necesar și să cooptăm cât mai mulți sponsori, pentru a ne îndeplini obiectivele sportive. Restul rămâne la mâna autorităților, a Primăriei Târgu Jiu, a Consiliului Județean Gorj, care pot să ne ajute în această privință.
R.G.: Vă temeți puțin din acest punct de vedere, al bugetului, pentru că, într-adevăr, 2025 se anunță un an mai greu, iar clubul este în plină dezvoltare. Poate fi o piedică în realizarea obiectivelor propuse?
R.B.: Nu pot să mă pronunț, pentru că nu s-a stabilit nici bugetul național. Ce să zic, o să ne descurcăm, ca și până acum, cu ce avem. Eu știu că oamenii vor din ce în ce mai mult, performanțe mari, dar trebuie să înțeleagă că suntem un club cu un buget foarte mic în comparație cu celelalte echipe și, ca să ducem acest ritm, trebuie să facem anumite investiții. Noi, până acum, într-adevăr, ne-am descurcat cu foarte puțin și asta datorită echipei pe care o am în spatele meu, a antrenorilor, a jucătorilor cooptați și nu pot decât să le mulțumesc, pe această cale, că s-au descurcat cu puținul pe care l-am avut. Vom vedea ce va fi, vom vedea dacă restructurăm ceva, sau dacă nu ne vom duce cu toate echipele acolo unde ne dorim, pentru că, decât să facem multe lucruri și să ne împotmolim la jumătatea campionatelor, nu are rost. Așteptăm să vedem ce buget vom avea și, în funcție de acest lucru, ne vom ‘replia din mers’ în vara lui 2025. Până atunci, obiectivele noastre rămân clare. Dacă ni le îndeplinim, fotbalul nu va fi o problemă 100%, pentru că acolo sunt mulți privați și nu sunt cheltuieli chiar așa de mari. Handbalul este ‘regina clubului’. Am putea să ducem cheltuielile salariale mai jos, dar, și acum, noi cu Zalăul suntem echipele cele mai sărace din acest punct de vedere. Vedem ce se va întâmpla și dacă va promova baschetul, dacă vom putea juca cu sportivi tineri, autohtoni, probabil cu mai mulți români. Ne vom descurca, ca și până acum, și nu vom ne vom abate de la drumul nostru. Celelalte secții sunt ok: și boxul, și luptele, și atletismul. Nu trebuie să își facă probleme nimeni încă la acest club. Suntem stabili financiar, am încheiat anul foarte bine din acest punct de vedere, deci sunt premise ca 2025 să fie un an bun.
R.G.: La final de 2024, vă întreb cât de importanți au fost suporterii și oamenii care au susținut acest club încă de la înființare.
R.B.: Foarte importanți. I-am simțit lângă noi, aproape, încă din 2019, de când au început competițiile. Fără ei, ne este foarte greu, pentru că ei sunt cumva înlocuitorul aspectului financiar care atârnă între noi și alte echipe. Ne-au susținut foarte tare, atât la handbal, cât și la baschet sau fotbal. Să nu uităm că am debutat cu 3.000 de spectatori în tribună în Liga 4. Chiar au fost jucătorul în plus la toate echipele.Și pe această cale, le mulțumesc și le doresc sănătate tuturor antrenorilor, colaboratorilor noștri, sportivilor pe care îi avem și oamenilor care ne sprijină necontenit. Sper să ne întâlnim sănătoși pe 6 ianuarie, la meciul oficial cu Bistrița din Liga Florilor.
Interviu realizat de Cătălin Pasăre







































