Învăţătura Preotului de mir – Acolo unde este Mântuitorul Hristos, acolo unde este Maica Domnului, acolo unde sunt sfinţii, acolo domină Sfânta Cruce şi acolo nu pot intra diavolii cei răi niciodată!

Noi, preoţii de mir, slujim Evanghelia cu smerenia şi cu puterea ce se naşte din slăbiciunea noastră, care devine puterea Lui Dumnezeu, Cel care refuză mereu să fie perfecţionist şi ne dă fiecăruia locul şi timpul pocăinţei şi al plinirii umane. Îl slăvim pe Dumnezeu prin vieţile noastre, iar, cei care dăruiesc poporului hrana fizică şi negociază binele cetăţilor, nu mai iau seama la tulburaţii din marginile cetăţii, deci, să mergem către ei, să-i căutăm în numele lui Hristos, izbăvindu-i de urâţenia şi cumplita înrobire de către cel rău. În Sfânta Evanghelie, ni se spune că demonul nu intră în om fără voia lui Dumnezeu, nici nu iese din om fără porunca lui Dumnezeu, mai ales că sunt atâtea suflete înşelate de demoni. Dragi credincioşi creştini care veniţi la biserică, să conştientizăm păcatele noastre şi să ne silim să fim cât mai lipsiţi de păcate, mai cu seamă de cele de moarte, ca nu cumva demonul să găsească uşa inimii noastre deschisă şi să ne găsească nepregătiți prin cârciumi sau în desfrânări sau în ce mai sunt acum ademeniri diavoleşti, pe care le ştiţi poate mai bine ca noi, preoţii, pentru că atunci vor intra demonii în om, când vor găsi uşile deschise. Demonul intră acolo unde este beţie, acolo unde este desfrâu, în casa în care se ucid copii mulţi, în casa în care Se huleşte Dumnezeu, în casa în care se fac toate fărădelegile şi trăiesc oamenii în ceartă și în ură, în hoţii! Acolo intră el! Nu intră în casa în care creştinul este smerit, unde mama se roagă, unde bunica face mătănii, unde copilaşii fac închinăciuni şi sărută sfintele icoane, unde toţi sunt spovediţi, unde se ţin cele patru Sfinte Posturi, unde oamenii se roagă, mai ales din Sfânta Psaltire, care-i arde pe diavoli, pentru că niciodată nu intră diavolii acolo unde este semnul Crucii! Să învăţăm să ne ferim, să nu ne fie uşa şi casa pustie, ca să intre diavolii şi păcatul în casă! Că unde nu intră păcatul, nu intră nici diavolul, iar, în casa unde domină păcatul, adică desfrâul, beţia, uciderea de copii, chiar dacă ai păcătuit când erai tânăr, totul se plăteşte, totul se pune la cântar, o parte aici, în trup şi cea mai mare parte dincolo, după ce pleci de aici! Să nu credeţi că noi, preoţii, vrem să vă speriem, dar vai de noi, dacă nu vă spunem adevărul, că ne temem de Sfânta Cruce, să spunem minciuni în faţa Sfântului Altar, pentru că totul se va socoti! Deci, în casa unde este rânduială și se face spovedanie sinceră și se face aghiasmă cât mai des, măcar de două ori pe an, unde nu se înjură, unde oamenii nu beau alcool şi nu fac prostii, acolo totu-i cu măsură, acolo se nasc copii, nu se avortează, nu se ucid, acolo este Dumnezeu! Acolo unde este Mântuitorul Hristos, acolo unde este Maica Domnului, acolo unde sunt sfinţii, acolo domină Sfânta Cruce şi acolo nu pot intra diavolii cei răi niciodată! Iar, acolo unde stăpâneşte desfrâul şi sunt vizionate filmele cele de desfrânare care acum ucid tineretul, în special, ca să nu zic că şi bătrânii sunt afectaţi, în casele unde stăpânesc alcoolismul şi înjurăturile și alergarea după averi şi minciunile și procesele nu se mai termină, acolo demonul deschide uşa de la intrare şi se strecoară în sufletul oamenilor! Pentru a poseda acea universalitate a mântuirii se presupune faptul că mai întâi noi am trăit căderea noastră, păcatul nostru, alungarea din Rai, odată cu Adam şi Eva. Dacă nu ne pogorâm la iad şi nu simţim flăcările iadului, dacă nu ne eliberăm de apăsarea demonilor, nu putem deveni cu adevărat credincioşi ortodocşi, nu putem să-l iubim pe fiecare frate al nostru foarte mic, nu putem să simţim durerea fiecărui păcătos şi, prin urmare, trăim liniştiţi într-o închipuită simţire a duhovniciei anonime unde nu putem realiza pentru ce este închipuită această lucrare a pocăinţei! O spun ca preot, că nu poţi să ai duhovnicie şi să nu te doară pentru cel din urmă frate al tău, de cel păcătos, de cel necredincios, de eretic, dacă nu trăim durerea noastră personală a absenţei lui Dumnezeu, a alungării noastre din bucuria Raiului, care este Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că atunci nu putem să simţim niciun om şi atunci trăim în iadul uitării şi al pierzării noastre duhovniceşti. Sub povara vicleniei demonilor, să nu fim trişti, doar, puţină întristare şi iarăşi bucurie, puţină tăcere şi iarăşi cuvânt de laudă, puţină linişte şi iarăşi glas de bucurie, iarăşi prăznuire pe pământ, iarăşi veselie, iarăşi podoabă de sărbătoare, iarăşi dangăt de clopote, iarăşi bucurie a creştinătăţii! Ca buni creştini, ca să ne mântuim, trebuie să dobândim inimă, şi dobândim inimă numai atunci când o activăm trăind Lumina, care este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că «Întru Lumina Domnului vom vedea lumină şi nu putem să-L trăim pe Domnul, dacă nu căutăm acelaşi lucru pentru fiecare frate al nostru, care este Hristosul cu un alt chip», deoarece, acolo unde este Mântuitorul Hristos, acolo unde este Maica Domnului, acolo unde sunt sfinţii, acolo domină Sfânta Cruce şi acolo nu pot intra diavolii cei răi niciodată!
Preot Adrian VULPE, Biserica «Sf. Ier. Antim IVIREANUL»,Târgu-Cărbuneşti